Biden, înainte de întâlnirea cu Putin de miercuri: Este un adversar demn. Există domenii în care putem coopera

Joe Biden
StirilePROTV

Întâlnirea dintre Joe Biden și Vladimir Putin, de miercuri de la Geneva, suscită tot felul de întrebări şi pregătirile sunt cât se poate de intense.

Președintele american promite să îi spună omologului său rus care sunt "liniile sale roşii". Același mesaj vine și din partea Rusiei. Dar ambele țări anunță că sunt deschise cooperării.

Orașul elvețian Geneva va fi scena unei întâlniri bilaterale mult așteptate dintre cei doi președinți. Este pentru a treia oară în istorie când reprezentanţii Rusiei şi Statelor Unite se întâlnesc aici pentru discuții.

Joe Biden, președintele SUA: "Am aflat că este, așa cum se spune în sport, un adversar demn. Îi voi spune clar președintelui Putin că există domenii în care putem coopera, dacă alege asta. Dar, dacă alege să nu coopereze cum a mai făcut-o în trecut în legătură cu securitatea cibernetică și alte activități, atunci vom răspunde."

Problema atacurilor cibernetice se pare că va fi una dintre principalele teme de discuții dintre cei doi președinți. Subiect dezbătut și la Summitul Nato de la Bruxelles. Mai mult, președintele american a afirmat la începutul lunii că nu exclude posibile represalii împotriva Rusiei după ce mai multe companii din Statele Unite au fost grav afectate de astfel de atacuri. Dar, într-un interviu acordat presei americane, Putin cataloga ipoteza cum că Moscova duce un război cibernetic împotriva SUA ca fiind un lucru de-a dreptul "grotesc".

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro


Vladimir Putin, președintele Rusiei: "Ar trebui să încercăm să găsim modalități de soluționare a relației noastre (cu SUA). Care azi se află la un nivel extrem de scăzut. Toţi știm asta."

De asemenea preşedintele rus a mai vorbit şi despre un posibil schimb de prizonieri între Rusia şi SUA, arătându-se deschis faţă de o astfel de posibilitate.

Experții în probleme de relații internaționale, chiar şi cei din zona Rusiei, susțin că în ciuda disputelor dintre cele două țări, care vor rămâne și pe viitor, este totuși un pas important că cei doi au ales să poarte această discuție.

Dmitry Suslov, profesor Studii Europene și Relații Internaționale: "Confruntarea generală dintre cel două țări va rămâne cu siguranță. Dar, după ce am spus toate acestea, atât Rusia, cât și Statele Unite sunt interesate de o anumită stabilitate sau aș spune chiar de înghețarea confruntării și prevenirea unor escaladări ulterioare sau de o deteriorare a relațiilor."

Este bine-știut însă faptul că Rusia nu reacționează bine la criticile aduse de Occident, mai ales când vine vorba de teme precum situaţia opozantului Alexei Navalny sau relația cu Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.