Autorul atacului armat de la ziarul din SUA ar fi pierdut un proces cu redacția. FILMUL tragediei

×
Codul embed a fost copiat

Cinci oameni au fost împuşcaţi mortal joi seară şi cel puţin trei au fost răniţi, într-un atac armat comis la sediul unui ziar local din capitala statului Maryland. Printre cei care și-au pierdut viața se numără și redactorul-șef.

Atacatorul, un bărbat de aproximativ 30 de ani, a fost reținut, dar refuză să coopereze cu anchetatorii. Se ştie însă că în ultima vreme cotidianul primise ameninţări pe reţelele sociale.

Este cel mai sângeros atac comis împotriva presei în istoria Statelor Unite. În aceste condiții, poliţia din New York, unde se află cele mai multe instituţii de presă din America, a întărit paza acestora.

Redacţia cotidianului Capital Gazette din Annapolis arăta ca o zonă de război, spune unul dintre cei care au supravieţuit masacrului ascunzându-se sub birou. Clădirea adăposteşte numeroase firme, dar atacatorul a căutat sediul ziarului. A aruncat grenade fumigene, apoi a deschis focul. Un reporter şi-a anunţat colegii de la un alt ziar, dar poliţia era deja pe drum în acele clipe.

Steven Schuh, reprezentant al autorităţilor locale: "Agenţii noştri au fost la faţa locului în circa 60 de secunde, găsind atacatorul, care se pare că se ascundea şi arestându-l fără a trage niciun foc."

Citește și
atac Malmo
Trei morţi şi 4 răniţi în atacul armat din Malmo. Prima ipoteză a poliţiei
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

170 de oameni se aflau în clădire şi au fost evacuaţi cu mâinile ridicate, în timp ce poliţiştii percheziţionau fiecare cotlon. Au găsit ceea ce părea a fi un dispozitiv explozibil improvizat, dar s-a dovedit a fi o canistră în care atacatorul îşi adusese grenadele fumigene.

Bill Krampf, şeful poliţiei locale: "Atacul a vizat în mod specific The Capital Gazette. Această persoană era pregătită să împuşte oameni. Intenţia lui era să facă rău."

Suspectul nu cooperează cu anchetatorii şi a încercat să le zădărnicească tentativele de a-l identifica, distrugându-şi amprentele. A fost însă identificat prin recunoaştere facială, iar poliţia i-a percheziţionat domiciliul.

Potrivit presei, ar fi vorba despre un individ care a dat în judecată ziarul pentru calomnie în 2012, dar a pierdut procesul.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Atac armat la un ziar din Statele Unite. Autoritățile confirmă 5 morți și mai mulți răniți
Atac armat la un ziar din Statele Unite. Autoritățile confirmă 5 morți și mai mulți răniți

Un atac armat a avut loc, joi, în redacția ziarului The Capital Gazette din orașul american Annapolis, statul Maryland.

Trei morţi şi 4 răniţi în atacul armat din Malmo. Prima ipoteză a poliţiei
Trei morţi şi 4 răniţi în atacul armat din Malmo. Prima ipoteză a poliţiei

Atacul a avut loc luni seară, iar poliţia crede că e vorba de o răfuială între bande rivale.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.