Atac armat în orașul german Hamburg. Mai multe persoane au fost ucise | VIDEO

hamburg
Getty

Mai multe persoane au murit și alte câteva au fost rănite, joi seara, în urma unui atac armat care a avut loc în orașul Hamburg, din nordul Germaniei, informează Reuters, care citează presa germană.

Potrivit publicaţiei Bild, șapte persoane au fost ucise și cel puțin alte opt au fost rănite. 

Sunt și răniți în stare gravă, potrivit anchetatorilor.

„Toți cei decedați prezintă răni prin împușcare”, a spus un purtător de cuvânt al poliției.

Atacatorii au fugit de la locul faptei, relatează Focus Online.

Citește și
Politie SUA
Atac armat la o petrecere cu adolescenți din SUA. Două persoane au fost ucise și cel puțin șase au fost rănite
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La fața locului s-au deplasat mai multe ambulanțe.

Într-un mesaj postat pe Twitter, poliția germană a anunțat că o operațiune de amploare este în desfășurare în zona Alsterdorf.

Oamenii legii au precizat că, deocamdată, nu se știu motivele acestui atac armat.

Conform mai multor relatări media citate Deutsche Welle, atacul ar fi avut loc într-o biserică a Martorilor lui Iehova, în jurul orei locale 21:00.

Persoanele care locuiesc în zona în care a avut loc atacul au fost avertizate să-și părăsească casele pe fondul operațiunii în desfășurare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Atac armat în Tel Aviv. Trei persoane au fost rănite. Ce spune poliția despre atacator | VIDEO
Atac armat în Tel Aviv. Trei persoane au fost rănite. Ce spune poliția despre atacator | VIDEO

Atacatorul care a împuşcat trei persoane, joi seara, la Tel Aviv, a fost „eliminat”, a anunţat ministrul israelian al Securităţii Interne, Itamar Ben Gvir.

Atac armat la o petrecere cu adolescenți din SUA. Două persoane au fost ucise și cel puțin șase au fost rănite
Atac armat la o petrecere cu adolescenți din SUA. Două persoane au fost ucise și cel puțin șase au fost rănite

Două persoane au fost ucise și cel puțin șase au fost rănite, după ce au fost împușcate în timp ce se aflau la o petrecere, într-o suburbie a oraşului Atlanta, SUA, potrivit NBC News.

Atac armat la magazinul familiei lui Leo Messi. Mesajul de amenințare pentru starul argentinian:
Atac armat la magazinul familiei lui Leo Messi. Mesajul de amenințare pentru starul argentinian: "Te așteptăm"

Fotbalistul argentinian Lionel Messi nu trece printr-o perioadă prea bună. Persoane necunoscute au deschis focul asupra unui magazin de cartier, deținut de socrii fotbalistului în orașul argentinian Rosario.

Atac armat în SUA. Şapte persoane au fost împuşcate. Printre răniţi, un copil de 2 ani şi patru adolescenţi
Atac armat în SUA. Şapte persoane au fost împuşcate. Printre răniţi, un copil de 2 ani şi patru adolescenţi

Şapte persoane, între care un copil de 2 ani şi patru adolescenţi, au fost împuşcate şi rănite pe o stradă din Philadelphia (SUA), scrie Reuters.

Atac armat într-un mall din Texas. O persoană a fost ucisă, iar alte trei rănite
Atac armat într-un mall din Texas. O persoană a fost ucisă, iar alte trei rănite

Un atac armat a avut loc, miercuri, într-un centru comercial din El Paso, statul american Texas. O persoană a fost ucisă şi alte trei au fost rănite.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.