Alertă meteo în Statele Unite. Sudul țării, măturat de tornade și furtuni de zăpadă

×
Codul embed a fost copiat

Vremea nu ţine nici cu americanii în această perioadă. Sudul Statelor Unite a fost măturat deopotrivă de tornade și furtuni de zăpadă, iar în urma lor au rămas pagube considerabile.

Imaginile filmate de localnici redau întocmai pericolele prin care au trecut.

Angajații unui magazin au ținut cu toată puterea ușa de la intrare până când fuiorul tornadei a trecut.

Un fenomen asemănător și-a făcut apariția și în orașul New Orleans.

Urgia a luat pe sus materialele de construcţie ale unui hotel din apropiere. O persoană care se afla în zonă a fost rănită. Furtuni asememănătoare au avut loc şi în statul vecin Mississippi, unde mai multe case au fost parţial distruse şi zeci de maşini strivite de copacii smulşi din rădăcini de vântul puternic.

Citește și
copac cazut pe sosea
COD ROŞU în 2 judeţe şi cod portocaliu, în 18. Vântul va sufla cu 170 km/h
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Statul Carolina de Sud nu a scăpat nici el răvăşit de o tornadă. Rafalele au pus la pâmânt panouri publicitare, au avariat mai multe benzinării şi au doborât numeroşi stâlpi de electricitate. Autorităţile le-au cerut oamenilor să nu iasă din case până când situaţia nu va fi remediată.

În schimb, în Texas, Michigan şi Oklahoma ninsorile abundente însoţite de viscol sunt cele care au provocat probleme.

Din cauza poleiului format pe partea carosabilă, accidentele rutiere s-au ţinut lanţ.

În ciuda vremii capricioase, unii americani au fost mai curajoşi în trafic şi au preferat să se deplaseze cu bicicleta.

Dar, aşa cum era de aşteptat, zăpada a fost primită cu mare bucurie de cei mici.

Potrivit meteorologilor, alertă de vreme rea s-a mutat acum spre nord-estul Statelor Unite.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Imagini apocaliptice pe șosele. Sute de șoferi au rămas blocați din cauza viscolului
Imagini apocaliptice pe șosele. Sute de șoferi au rămas blocați din cauza viscolului

Primul episod de vreme cu adevărat severă din această iarnă a colorat în roşu harta a 9 judeţe, iar în alte părţi meteorologii au emis coduri protocalii şi galbene.

COD ROŞU în 2 judeţe şi cod portocaliu, în 18. Vântul va sufla cu 170 km/h
COD ROŞU în 2 judeţe şi cod portocaliu, în 18. Vântul va sufla cu 170 km/h

ANM a emis mai multe avertizări de vreme rea joi dimineaţă.

Primul episod violent al vremii din această iarnă. Alerte de vreme rea în toată țara
Primul episod violent al vremii din această iarnă. Alerte de vreme rea în toată țara

Zonele de munte din cinci județe sunt sub cod roșu de viscol, iar în scurt timp vijeliile vor acapara și partea de sud-est.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.