Ministerul Finanţelor a anunțat că programul Noua Casă continuă şi în 2023. Plafonul alocat

Noua Casă

Ministerul Finanţelor anunţă că programul Noua Casă continuă şi în 2023, pentru al cincisprezecelea an consecutiv, cu un plafon de garanţii de 1,5 miliarde de lei, scrie News.ro. 

”Pentru al cincisprezecelea an consecutiv, Ministerul Finanţelor facilitează achiziţia unei locuinţe, alocând un plafon considerabil pentru garantarea creditelor imobiliare în cadrul acestui Program, respectiv 1,5 miliarde de lei. Propunerea de alocare de plafon pentru anul 2023 se bazează pe analiza comportamentului băncilor şi beneficiarilor în anul 2022 şi pe tendinţele pieţei imobiliare şi a creditelor ipotecare previzionate pentru anul 2023”, anunţă ministerul.

Finanţarea se acordă în lei, pentru achiziţia unei singure locuinţe, iar valoarea maximă a creditului care poate fi accesat este de 66.500 euro – pentru locuinţe al căror preţ este de maximum 70.000 euro, avansul solicitat fiind de 5% şi 119.000 euro – pentru locuinţe al căror preţ este de maximum 140.000 euro, în acest caz avansul solicitat fiind de 15%.

Lansat în 2009 sub numele de Prima Casă, programul guvernamental a adunat până în prezent 330.875 de garanţii şi promisiuni de garantare acordate celor care au accesat finanţarea.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie

Nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura se sancţionează conform Legii 296/2023, iar amenzile variază între 1.000 de lei şi 10.000 de lei.

Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern
Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern

Este oficial. Creșterea salariului minim pe economie, de la 1 iulie, vine la pachet cu o sumă mai mare scutită de taxe. 300 de lei nu vor fi taxați, a decis Guvernul.  

Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”
Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”

Mișcare importantă pe piața financiară. Una dintre cele mai mari bănci a ajuns la un acord și va prelua un fond de pensii private. Intră astfel și pe acest segment.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.