7.500 de români au cerut de la bancă schimbarea indicelui folosit la calcularea dobânzilor în ultima perioadă

×
Codul embed a fost copiat

Speriați de creșterea ratelor, în ultima lună şi jumătate, 7.500 de români au cerut de la bancă schimbarea indicelui folosit la calcularea dobânzilor.

Oamenii s-au hotărât să treacă de la cel vechi ROBOR la IRCC, pentru a-și scădea costurile. La ratele pentru case, spun specialiștii, această modificare poate însemna o reducere şi de câteva sute de lei.

În fiecare zi, sunt 250 de solicitări pentru schimbarea indicelui folosit la calcularea dobânzii, spune șeful Fondului de Garantare a Creditelor. Cererile au început să curgă în ultimele luni.

Practic, la această dată ne aflăm la 7.500 de cereri rezolvate de Fondul Național de Garantare, pentru schimbarea de dobânzi, adică trecerea de la ROBOR la IRCC”, a declarat directorul general Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM.

Față de începutul anului, indicele ROBOR la trei luni, folosit la creditele luate înainte de mai 2019, s-a dublat - acum este foarte aproape de 6%. Iar cel la șase luni, este deja peste acest nivel. Asta în vreme ce IRCC, utilizat la împrumuturile de după mai 2019, este sub 2%.

Citește și
ibani
Cum ne protejăm economiile de inflație. Titlurile de stat, printre cele mai sigure investiții
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Așa că mulți români cer schimbarea indicelui la credite din ROBOR în IRCC, pentru a obține rate mai mici, prin semnarea unui act adițional.

Potrivit platformei de informații financiare finzoom.ro, comparativ cu anul trecut, rata unui credit ipotecar calculată în funcție de ROBOR la trei luni a crescut cu 750 de lei. Dar același credit, raportat la IRCC, aduce o rată cu 700 de lei mai mică.

Acum sunt 270 de mii de credite ipotecare legate de indicele ROBOR, arată datele Băncii Naționale. Dintre ele, 160 de mii au fost luate prin programul Prima Casă, redenumit Noua Casă.

La două luni de la lansarea programului Noua Casă, au fost acordate 4.000 de garanții, ceea ce înseamnă că 40% din plafonul alocat este deja consumat. Toți banii ar urma să fie epuizați până la toamnă-iarnă, spun oficialii, în condițiile în care ritmul de creditare pe acest segment a mai încetinit odată cu scumpirea materialelor de construcții.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ne așteaptă noi scumpiri la pompă. Expert: Stocurile noastre de carburanți sunt minime, “nu suntem la adăpost”
Ne așteaptă noi scumpiri la pompă. Expert: Stocurile noastre de carburanți sunt minime, “nu suntem la adăpost”

În luna iunie, am putea vedea creşteri la pompă de până la 40 de bani pe litrul de motorină şi benzină, ca efect al sancţiunilor impuse asupra petrolului rusesc, a declarat, pentru ŞtirileProTV, specialistul în pieţe internaţionale Claudiu Cazacu.

Cum ne protejăm economiile de inflație. Titlurile de stat, printre cele mai sigure investiții
Cum ne protejăm economiile de inflație. Titlurile de stat, printre cele mai sigure investiții

Anul acesta ne-a adus scumpiri record. Pentru că inflația e aproape 14% si dă semne că va crește în continuare, multi români se întreabă cum s-ar putea proteja.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.