Polipii la colon. De ce pot deveni periculoși și ce legătură are mișcarea zilnică

×
Codul embed a fost copiat

La 50 de ani, o persoană din patru are polipi în colon. Sunt formațiuni nepericuloase, care trebuie însă eliminate. Chiar dacă polipii sunt benigni, aceștia se pot transforma în cancer.

Vorbim despre cancer de colon, forma cu cea mai mare incidență în România, în emisiunea „Doctor de bine”.

În interiorul colonului găsim mușchi netezi. Au o mișcare permanentă, mișcarea lor e activată de mișcarea întregului corp.

Dr. Dan Andronesi, medic chirurg: „Mișcarea ne face bine, pentru că ne ajută să avem un tranzit normal, ne face ca să avem un tonus normal, consumul de lichide suficient de multe ne ajută”

Tot prevenția activă însemană fibrele din alimentație conținute d evegetale. Constipația care se prelungește are nevoie de sfat medical, eventuale sângerări trebuie investigate, și chiar dacă nu aveți simptome, colonul trebuie investigat de rutină, prin colonoscopie, aceasta pentru că eventualele tumori nu dor”.

Citește și
ddb
Dr. Octavian Popescu: Colonoscopia de control este cea mai eficientă metodă de prevenție în cancerul de colon
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mai multe detalii, în VIDEO.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce culoare au bananele care pot preveni cancerul. Substanța benefică se găsește și în alte alimente
Ce culoare au bananele care pot preveni cancerul. Substanța benefică se găsește și în alte alimente

Cei cu antecedente de cancer în familie ar putea preveni boala dacă mănâncă o banană ușor verde în fiecare zi, potrivit oamenilor de știință.

Dr. Octavian Popescu: Colonoscopia de control este cea mai eficientă metodă de prevenție în cancerul de colon
Dr. Octavian Popescu: Colonoscopia de control este cea mai eficientă metodă de prevenție în cancerul de colon

În privința cancerului de colon chiar există prevenție. Stă în puterea noastră să nu ajungem la această boală. Ne explică dr. Octavian Popescu, medic chirurgie oncologică în emisiunea Doctor de bine, realizată de Andreea Groza.

Preşedintele SUA, Joe Biden, a fost diagnosticat cu o leziune pre-canceroasă la colon
Preşedintele SUA, Joe Biden, a fost diagnosticat cu o leziune pre-canceroasă la colon

Medicii de la centrul Walter Reed au îndepărtat un polip de trei milimetri din colonul lui Joe Biden, informează Reuters şi CNN, citate de Agerpres.

Papa Francisc: ”Sunt încă în viață. Unele persoane m-au vrut mort”
Papa Francisc: ”Sunt încă în viață. Unele persoane m-au vrut mort”

Papa Francisc, care a fost operat la colon la începutul lunii iulie, a povestit cu ironie cum unii cardinali s-au reunit imediat în perspectiva unui conclav pentru a-i alege succesorul, relatează marţi AFP şi Reuters.

Studiu: Antibioticele pot crește riscul de cancer de colon
Studiu: Antibioticele pot crește riscul de cancer de colon

Antibioticele pot creşte riscul de cancer de colon, potrivit unui nou studiu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.