În ultimii ani, infarctul apare tot mai des la tineri. Boala de inimă de care trebuie să avem grijă

×
Codul embed a fost copiat

La două-trei săptămâni după o viroză severă poate apărea o durere în piept. Se întâmplă în cazul celor tineri și arată, de obicei, infecția mușchiului cardiac.

 

Practica medicală arată, însă, că poate fi și un semn al unui infarct. Inclusiv la această categorie de vârstă.

Dr. Smărăndiță Lăcău, medic primar radiologie: ”Dacă un pacient de 23 de ani ajunge la spital cu durere în piept, acum 10 ani te-ai fi gândit la o miocardită, acum există infarct la 23 de ani. Infarctul a devenit frecvent la vârste mici și cam egal femei- bărbați”.

Miocardita este o infecție a mușchiului inimii – numit miocard. Poate apărea după orice viroză puternică. Dar și după infecția virală COVID-19. De ce?

Citește și
transplant
România abia a efectuat al doilea transplant de inimă din acest an, deși ar trebui să facă cel puțin 20 anual
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dr. Oren Iancovici, medic cardiolog: ”El, prin sistemul lui, atacă orice celulă din corp, atât prin sistemul vascular atacă acest micodat, este extrm de vascularizat, trece non stop single. S-a constatat că la tineri sunt mai multe miocardite la 30-40 de ani, decât de la 60-70. Inima nu se mai contractă în mod normal, începem să obosim”.

Când structura mușchiului cardiac - numit miocard - suferă, e afectat automat și sistemul nervos al inimii. Și apar palpitații. Inima bate mai repede, bate neregulat.

Trebuie să mergeți la cardiolog. Tratată rapid, infecția nu lasă sechele.

Infecția mușchiului cardiac se poate manifesta și cu durere acută în piept. Același simptom ca în cazul infarctului.

 

Hipertensiunea poate apărea la orice vârstă

 

Din păcate, în ultimii 10 ani, infarctul la vârste foarte tinere poate apărea din cauza epuizării. Se numește burnout și a fost recunoscut drept boală de către Organizația Mondială a Sănătății.

Dr. Smărăndiță Lăcău, medic primar radiologie: ”Apar niște cicatrici care pot fi vizualizate prin rezonanță magnetică pe o secvență specială. Aceste cicatrici sunt diferite în cazul unui pacient care a suferit un infarct și a unui care a avut miocardită”.

Vă mai atragem atenția asupra unei situații constatate la categoria tânără de vârste. Se numește hipertensiune netratată. Și se constată înainte de vârsta a doua. Nu dă simptome. Dar provoacă, în lipsa tratamentului, pagube iremediabile. Chiar în mușchiul cardiac. Iată cum.

Dr. Elisabeta Bădilă, medic primar cardiolog: ”Imaginați-vă că avem ca un perete rigid în fața inimii, iar eu, inima, trebuie să înving presiunea din fața mea ca să pot să arunc sânge în față. Dacă eu depun un efort mare va trebui să mă adaptez și să îmi îngroș pereții ca să pot să fac acest efort foarte mare. Hipertensiunea nu e tratată, că nu e cunoscută, inima își găsește procese de adaptare, ajunge să își îngroașe pereții în timp, devine ineficientă”.

Inima își îngroașă pereții inițial. Boala se numește hipertrofie ventriculară stângă. Are drept capăt de linie insuficiența cardiacă, adică inima nu mai este în stare să irige tot organismul.

Hipertensiunea arterială poate apărea la orice vârstă. De aceea, tensiunea se verifică de două ori pe an. Boala, odată diagnosticată, are nevoie de tratament toată viața.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Rețelele de socializare pot afecta starea emoțională a tinerilor. ”În spital, inima mi-a cedat de două ori”
Rețelele de socializare pot afecta starea emoțională a tinerilor. ”În spital, inima mi-a cedat de două ori”

După scandalul privind modul în care platforma Instagram afectează starea emoțională a adolescenților, tot mai multe tinere din întreaga lume au ales să-și facă publice poveștile.

România abia a efectuat al doilea transplant de inimă din acest an, deși ar trebui să facă cel puțin 20 anual
România abia a efectuat al doilea transplant de inimă din acest an, deși ar trebui să facă cel puțin 20 anual

România ar trebui să facă cel puțin 20 de transplanturi de inimă pe an însă abia a fost efectuat al doilea din acest an.

CSID. De ce este recomandată o consultație la medicul cardiolog după infectarea cu Covid-19
CSID. De ce este recomandată o consultație la medicul cardiolog după infectarea cu Covid-19

Consultație la medicul cardiolog. Aceasta este recomandarea când vă externați după boala Covid-19. Plămânii sunt intim legați de inimă, iar dacă plămânii au suferit este posibil să fi suferit și inima.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.