O noua speranta la Nadas. Cum ar putea localnicii sa recupereze satul intrat in posesia unei familii

sat

 Lupta pentru terenurile satului Nadas este departe de a se fi incheiat, chiar daca asa parea in urma sentintei care a fost data luna trecuta de Tribunalul Arad.

 Prefectura Arad a anuntat, astazi, ca a depus la Judecatoria Ineu o noua cerere de revizuire a sentintei prin care familia Colteu a castigat aproape tot satul Nadas, autoritatile sustinand ca au procurat probe noi in acest caz.

Lucian Cozma, purtator de cuvant Prefectura Arad: “Comisia Judeteana de Fond Funciar Arad a depus la Judecatoria Ineu, in urma sedintei de vinerea trecuta, o noua cerere de revizuire a sentintei date de aceasta instanta in cazul retrocedarilor din satul Nadas, comuna Taut. Cererea are la baza noi probe care ar putea determina revizuirea sentintei, alte probe decat cele pe care s-a intemeiat precedenta cerere de revizuire, respinsa de instantele de judecata”.

Conform Prefecturii, legislatia le permite partilor interesate sa ceara revizuirea unei sentinte ori de cate ori considera ca detin probe noi. Referitor la natura probelor aparute, Prefectura nu le va da publicitatii, urmand sa le fie prezentate direct judecatorilor.

In urma anuntului, localnicii isi pot face sperante noi legate de redobandirea celor 8700 de hectare de paduri, terenuri arabile si pasuni pierdute. Contactat de stirileprotv.ro/vest, avocatul satenilor, Stelian Lupu, a spus ca oamenii s-ar putea constitui parti in noul proces, alaturi de Prefectura.

Citește și
comuna Taut
Un sat intreg din Arad castigat in instanta de mostenitorii unui nobil maghiar. Locuitorii, evacuati
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Instanta de la Ineu nu a stabilit, deocamdata, un termen pentru judecarea noii cereri.

Sentinta definitiva si irevocabila in cazul terenurilor din Nadas. Afla ce au decis judecatorii

 

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Sentinta definitiva si irevocabila in cazul terenurilor din Nadas. Afla ce au decis judecatorii
Sentinta definitiva si irevocabila in cazul terenurilor din Nadas. Afla ce au decis judecatorii

 Cu doar cateva minute in urma, judecatorii Tribunalului Arad au pronuntat sentinta definitiva si irevocabila in cazul terenurilor din extravilanul satului Nadas, care au fost pierdute de localnici in favoarea unei singure familii.

Un sat intreg din Arad castigat in instanta de mostenitorii unui nobil maghiar. Locuitorii, evacuati
Un sat intreg din Arad castigat in instanta de mostenitorii unui nobil maghiar. Locuitorii, evacuati

O familie a castigat in instanta 8.700 de hectare de paduri si terenuri din judetul Arad, adica intreaga suprafata a satului Nadas, inclusiv biserica.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.