Zona din Timişoara unde a fost găsit material radioactiv a fost securizată şi urmează să fie decontaminată

×
Codul embed a fost copiat

Zona unde au fost descoperite scurgeri radioactive, la Timișoara, rămâne securizată și urmează să fie decontaminată de specialiști.

În același timp, s-a măsurat nivelul de radiații din birourile Laboratorului și pentru că valorile sunt normale, aceștia s-au putut întoarce la muncă. Scurgerile radioactive au fost descoperite miercuri, în curtea unui imobil al Direcţiei de Sănătate Publică.

Laboratorul de igienă a radiațiilor din cadrul DSP se ocupă de avizarea sanitară a laboratoarelor radiologice. Periodic, angajații fac acolo măsurători, ca procedură de siguranță - ceea ce s-a întâmplat și în urmă cu câteva zile.

Cornelia Bubatu, purtător de cuvânt Direcția de Sănătate Publică Timiș: „S-au constatat depășiri ale nivelului de radioactivitate naturală, în zona adiacentă laboratorului, motiv pentru care acesta a fost balizată, pentru a restricționa accesul.”

Mai exact, în curte, erau valori de radioactivitate duble față de limitele normale. Imediat, la fața locului au ajuns specialiștii, care au securizat zona. Situația va fi monitorizată cu atenție și, zilnic, se vor face măsurători.

Citește și
arestare FSB
FSB anunţă că a reţinut 5 persoane care încercau să cumpere cesiu pentru ca Ucraina să însceneze un incident radioactiv
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Zorița Mircov, purtător de cuvânt ISU Timiș: „Echipajul CBRN din cadrul din cadrul Detașamentului 1 sub îndrumarea inspectorului Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare a efectuat o cercetare radiologică. Nu sunt victime contaminate și nu există risc pentru populație deoarece zona se află în curtea laboratorului.”

Din primele informații, ar exista suspiciuni de scurgeri provenite dintr-un depozit din curtea laboratorului - acolo unde, până acum câțiva ani, erau ținute deșeuri de materiale radioactive. Însă nu se știe despre ce substanțe ar putea fi vorba și nici nu se știe când s-a fi întâmpat.

În zonă sunt mai multe blocuri de locuinţe şi o maternitate, dar nu s-a impus luarea unor măsuri suplimentare de securitate.

Aurora Voicilă, purtător de cuvânt IPJ Timiș: „Polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive.”

Până la finalizarea cercetărilor, zona va fi supravegheată de un echipaj de poliție.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
A fost prins un pește cu o concentrare radioactivă de 180 de ori mai mare decât limita. Unde a fost pescuit
A fost prins un pește cu o concentrare radioactivă de 180 de ori mai mare decât limita. Unde a fost pescuit

În luna mai, s-a descoperit că un pește care a trăit în apropierea gurilor de scurgere de la centrala nucleară Fukushima conținea niveluri de cesiu radioactiv de 180 de ori mai mari decât limita de siguranță stabilită de Japonia.

FSB anunţă că a reţinut 5 persoane care încercau să cumpere cesiu pentru ca Ucraina să însceneze un incident radioactiv
FSB anunţă că a reţinut 5 persoane care încercau să cumpere cesiu pentru ca Ucraina să însceneze un incident radioactiv

Serviciul de securitate al Rusiei, FSB, a anunțat, vineri, că a reţinut cinci persoane care încercau să cumpere un kilogram de cesiu-137 radioactiv cu 3,5 milioane de dolari în numele unui cetăţean ucrainean.

Unde putem verifica, în timp real, dacă un nor radioactiv amenință România. Vezi harta interactivă
Unde putem verifica, în timp real, dacă un nor radioactiv amenință România. Vezi harta interactivă

Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nicolai Patrușev, a declarat, vineri, că distrugerea munițiilor cu uraniu sărăcit pe care Occidentul le-a furnizat Ucrainei a dus la formarea unui nor radioactiv care se îndreaptă spre Europa.

Înalt oficial rus: Un nor radioactiv, provenit de la exploziile din Ucraina, se îndreaptă spre Europa. Reacția statului român
Înalt oficial rus: Un nor radioactiv, provenit de la exploziile din Ucraina, se îndreaptă spre Europa. Reacția statului român

Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei a declarat, vineri, că distrugerea munițiilor cu uraniu sărăcit furnizate de Occident Ucrainei a dus la formarea unui nor radioactiv care se îndreaptă spre Europa. Statul român a reacționat.

Cel mai radioactiv om din istorie a rămas în viață 83 de zile după contaminare. „Plângea cu sânge” și i se „topea pielea”
Cel mai radioactiv om din istorie a rămas în viață 83 de zile după contaminare. „Plângea cu sânge” și i se „topea pielea”

Cu mai bine de 20 de ani în urmă, o reacție chimică inexplicabilă a avut loc la o centrală nucleară din Japonia, făcându-l pe unul dintre muncitori să trăiască 83 de zile în agonie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.