Valeriu Ghorghița: Campania de vaccinare începe în școli și licee de luni, în facultăți la 1 octombrie

Valeriu Gheorghiță

Elevii vor reveni în bănci peste doar câteva zile, iar Comitetul Național de Vaccinare a pus deja la cale un plan pentru vaccinarea elevilor care doresc să se imunizeze împotriva coronavirusului.

"Până la 10 septembrie spațiile indetificate trebuie să fie evaluate de DSP în școli, iar în facultăți până la finele lunii octombrie. Ne dorim ca pentru fiecare unitate de învățământ să fie stabilită modalitatea în care se va desfășura activitatea e vaccinare: cu echipe mobile, cu cabinete proprii sau în spații arondate. Se va stabili un program în funcție de solicitări. Se va alege unul din vaccinurile aprobate pentru persoane de peste 12 ani”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

De asemenea șeful Comitetului Național de Vaccinare a mai explicat cum se va face programarea.

”Pentru programare se va face o situatie a persoanelor care își exprimă acordul și se va transmite o situație către DSP care va stabili numărul de doze care vor fi alocate către fiecare unitate de învățământ. Pentru fiecare unitate de învățământ va fi alocată câte o echipă mobilă, iar programul se va păstra. În unitățile de învățământ cu centre de vaccinare proprii se va stabili un program fără programare în platformă. Minorii trebuie să fie însoțiți de părinți sau tutori", a declarat Gheorghiță.

Şeful CNCAV a precizat că în vederea limitării riscului de infectare cu SARS-CoV-2 în comunitate, precum şi în unităţile de învăţământ, se va desfăşura "o campanie specială" pentru vaccinarea elevilor, familiilor acestora, studenţilor, personalului didactic şi nedidactic.

Citește și
Valeriu Gheorghiță
Numărul de decese la pacienţii fără comorbidităţi a crescut. Anunțul făcut de medicul Valeriu Gheorghiță
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Această acţiune de vaccinare se derulează pentru o perioadă de circa două luni pentru învăţământul preuniversitar şi două luni pentru învăţământul universitar, pentru doza unu, ulterior, în oglindă, se va continua cu administrarea celei de-a doua doze. Practic, pentru sistemul preuniversitar, activitatea de vaccinare debutează în 13 septembrie şi se va încheia pe 15 noiembrie, iar pentru învăţământul universitar debutează la 1 octombrie şi se finalizează pe 1 decembrie. De menţionat că în învăţământul universitar există posibilitatea de a se organiza chiar mai devreme aceste puncte de vaccinare", a completat Gheorghiţă.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Valeriu Gheorghiţă: ”La jumătatea lunii septembrie ne aşteptăm să avem peste 2.000 de cazuri zilnice de Covid-19”
Valeriu Gheorghiţă: ”La jumătatea lunii septembrie ne aşteptăm să avem peste 2.000 de cazuri zilnice de Covid-19”

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că la jumătatea lunii septembrie autorităţile se aşteaptă ca în România să se înregistreze peste 2.000 de cazuri zilnice, în loc de 1.500 – 1.600, cât estimau iniţial.

Numărul de decese la pacienţii fără comorbidităţi a crescut. Anunțul făcut de medicul Valeriu Gheorghiță
Numărul de decese la pacienţii fără comorbidităţi a crescut. Anunțul făcut de medicul Valeriu Gheorghiță

Medicul Valeriu Gheorghiţă a anunţat că vârsta medie a pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2 a scăzut de la 48 la 43 de ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.