Vaccinarea, recomandată şi pentru persoanele care au fost deja infectate cu SARS-CoV-2. Anunțul Ministerului Sănătății

vaccin
Shutterstock

Ministerul Sănătăţii a transmis recomandări legate de vaccinarea împotriva COVID-19 a persoanelor care au fost deja infectate cu SARS-CoV-2, arătând că nu s-a stabilit cât timp durează imunitatea dobândită în urma bolii.

Persoanele care s-au infectat se pot vaccina după cel puţin 14 zile de la ieşirea din izolare, în cazurile asimptomatice, sau de la dispariţia simptomelor. Persoanele care au primit tratament pentru COVID-19 cu anticorpi monoclonali sau plasmă convalescentă ar trebui să aştepte 90 de zile până la vaccinare, întrucât aceste tratamente pot reduce eficacitatea vaccinului, transmite News.ro.

„Experţii recomandă vaccinarea şi pentru persoanele care au fost deja infectate cu SARS-CoV-2, deoarece nu a fost stabilită durata imunităţii dobândite în urma bolii, aceasta putând varia de la o persoană la alta", arată reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, duminică, într-o postare pe Facebook.

Astfel, pentru persoanele care s-au infectat înainte de prima doză a vaccinului, specialiştii precizează că aceasta poate fi administrată la cel puţin 14 zile de la finalizarea izolării pentru pacienţii asimptomatici sau 14 zile de la dispariţia simptomelor, pentru cei simptomatici.

Pentru persoanele care s-au infectat după prima doză de vaccin, specialiştii recomandă continuarea schemei cu cea de-a doua doză, fără reluarea primei doze, la cel puţin 14 zile de la finalizarea izolării pentru pacienţii asimptomatici sau 14 zile de la dispariţia simptomelor, pentru cei simptomatici.

Citește și
Ce riști dacă postezi o fotografie cu adeverința de vaccinare
Ce riști dacă postezi o fotografie cu adeverința de vaccinare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De asemenea, persoanele care au primit tratament pentru COVID-19 cu anticorpi monoclonali (ex: Anakinra, Tocilizumab) sau plasmă convalescentă este recomandat să aştepte 90 de zile până la administrarea vaccinului, din cauză că tratamentele menţionate pot reduce eficacitatea acestuia.

„Este recomandat ca persoanele confirmate pozitiv cu SARS-CoV-2, cu sau fără simptome, să nu se vaccineze până nu trece perioada de timp precizată mai sus, în funcţie de situaţie", precizează Ministerul Sănătății.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Gheorghiţă: Ar putea fi nevoie de o a treia doză de vaccin împotriva Covid-19, cu un ser adaptat
Gheorghiţă: Ar putea fi nevoie de o a treia doză de vaccin împotriva Covid-19, cu un ser adaptat

Preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, anunţă că firmele care au dezvoltat vaccinuri anti-COVID-19 evaluează deja adaptarea acestora la noile tulpini.

Ce riști dacă postezi o fotografie cu adeverința de vaccinare
Ce riști dacă postezi o fotografie cu adeverința de vaccinare

Tot mai multe persoane fac greșeala de a posta pe rețelele de socializare dovada faptului că s-au imunizat împotriva Covid-19. În timp ce oamenii se laudă că au primit serul, falsificatorii de adeverințe de vaccinare acționează.

Tot ce trebuie să știe persoanele care se află pe listele de așteptare pentru vaccinare. Cum vor fi notificate
Tot ce trebuie să știe persoanele care se află pe listele de așteptare pentru vaccinare. Cum vor fi notificate

Autoritățile au făcut precizări privind modul de realizare a notificării persoanelor aflate pe listele de așteptare din platforma informatică dezvoltată de STS.

Hartă interactivă a centrelor de vaccinare, pe tipuri de vaccin, în platforma de programare
Hartă interactivă a centrelor de vaccinare, pe tipuri de vaccin, în platforma de programare

Tipul de vaccin folosit în fiecare centru de vaccinare, numărul de locuri libere şi numărul de persoane aflate pe lista de aşteptare sunt disponibile în platforma de programare.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.