Tânăr de 16 ani, prins la volanul unei mașini cu 6 pasageri. I-a luat locul șoferului pentru că nu-i plăcea cum conducea

Masina
Politia de Frontiera Romana

Un adolescent în vârstă de 16 ani din localitatea vasluiană Berezeni este cercetat penal după ce a fost prins de poliţiştii de frontieră în timp ce conducea un autoturism.

Potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi, în autoturism se aflau şapte persoane, dintre care şase minori, cu vârste cuprinse între 13 şi 16 ani.

Mai mult decât atât, unul dintre tinerii din maşină ar fi trebuit să se afle în carantină la domiciliu.

"Un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni - ITPF Iaşi a oprit pentru control, pe raza localităţii Berezeni, un autoturism înmatriculat în România. Cu ocazia efectuării controlului, colegii noştri au constatat că în autoturism se află şapte persoane, un tânăr în vârstă de 21 de ani şi şase minori, cu vârste cuprinse între 13 şi 16 ani şi că autoturismul era condus de unul dintre minori, în vârstă de 16 ani, care nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma verificărilor specifice efectuate s-a constatat şi că unul dintre pasagerii de 16 ani figurează plasat în carantină la domiciliu", precizează ITPF.

Tânărul de 16 ani aflat la volan a declarat poliţiştilor de frontieră că autoturismul aparţine mătuşii lui şi că a urcat la volan nemulţumit de modul de a şofa al tânărului de 21 de ani, cel care deţinea permis de conducere.

Citește și
accident
Un bărbat din Prahova și fiul său de 15 ani au căzut cu un ATV într-o râpă. Salvatorii au reușit să îl stabilizeze
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Totodată, un echipaj din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Murgeni a fost chemat la faţa locului şi a aplicat o sancţiune pentru nerespectarea măsurii carantinării.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Video. Un șofer de TIR beat a făcut slalom pe șosea și a fost foarte aproape să provoace un accident
Video. Un șofer de TIR beat a făcut slalom pe șosea și a fost foarte aproape să provoace un accident

Un şofer de TIR din Belarus a urcat la volan beat şi a făcut "echilibristică" în Bihor, pe DN 79, între Mădăras şi Inand, chiar în a doua zi de Crăciun, fiind la un pas de a provoca o tragedie, scrie ebihoreanul.ro.

Un bărbat din Prahova și fiul său de 15 ani au căzut cu un ATV într-o râpă. Salvatorii au reușit să îl stabilizeze
Un bărbat din Prahova și fiul său de 15 ani au căzut cu un ATV într-o râpă. Salvatorii au reușit să îl stabilizeze

Experiență traumatizantă pentru un adolescent de 15 ani, din Prahova, aflat în vacanță la munte cu părinții.

O femeie a murit în mașina condusă de soțul ei, de Crăciun. Bărbatul nu a acordat prioritate
O femeie a murit în mașina condusă de soțul ei, de Crăciun. Bărbatul nu a acordat prioritate

Sfârșit cumplit, în zi de sărbătoare, pentru o femeie în vârstă de 72 de ani care a murit în mașina condusă chiar de soțul ei pe DN1 în Prahova.

Un băiat de 17 ani din Târgu Neamț a provocat un accident, după ce s-a urcat beat la volan. O persoană a fost rănită
Un băiat de 17 ani din Târgu Neamț a provocat un accident, după ce s-a urcat beat la volan. O persoană a fost rănită

Un minor în vârstă de 17 ani din oraşul Târgu Neamţ a provocat, duminică, un accident rutier după ce s-a urcat beat la volan.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.