Un poliţist local din Câmpia Turzii ar fi produs trei permise de conducere pe care le-a vândut. Câți bani ar fi încasat

politie locala
Foto cu caracter ilustrativ / Facebook: Poliția Locală Cluj-Napoca

Un poliţist local din Câmpia Turzii a fost plasat sub control judiciar într-un dosar de fals material în înscrisuri oficiale, fiind acuzat că ar fi produs trei permise de conducere pe care le-a vândut unor persoane.

Acestea sunt, la rândul lor, cercetate pentru uz de fals.

„La data de 7 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii- Secţia 4 Poliţie Rurală Câmpia Turzii, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda au pus în executare 2 mandate de percheziţie domiciliară, pe raza municipiului Câmpia Turzii, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale”, a anunţat, luni, IPJ Cluj, potrivit News.ro.

Sursa citată a precizat că, în cursul anului 2020, un bărbat, de 48 de ani, din Câmpia Turzii, ar fi produs şi înmânat trei permise de conducere unor bărbaţi, prezentându-le acestora că documentele în cauză ar fi fost eliberate de autorităţi din Irlanda.

În acest context ar fi obţinut sumele de 4.000 de euro, 1.000 de euro şi 1.300 de euro.

Citește și
elon musk
Kievul îl acuză pe Elon Musk că a permis rușilor să ucidă civili în Ucraina: „E prețul ignoranței și al orgoliului prea mare”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„În urma percheziţiilor efectuate au fost identificate şi ridicate 3 telefoane mobile, un calculator şi o imprimantă, precum şi înscrisuri de interes pentru cauză. În urma probatoriului administrat, la data de 7 septembrie a.c, a fost dispusă reţinerea pentru 24 de ore a bărbatului de 48 de ani, iar în cursul zilei de azi, 11 septembrie a.c, a fost prezentat procurorului, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile”, a mai transmis sursacitată.

Poliţiştii au precizat, de asemenea, că cei trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 24 şi 36 de ani din judeţul Cluj, care ar fi cumpărat documentele în cauză de la acesta sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de uz de fals.

Potrivit Cluj24, suspectul este poliţist local la Câmpia Turzii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ucraina respinge relaxarea sancţiunilor contra Rusiei în schimbul reluării înţelegerii privind exportul cerealelor
Ucraina respinge relaxarea sancţiunilor contra Rusiei în schimbul reluării înţelegerii privind exportul cerealelor

Ucraina a respins vineri ideea privind o ridicare parţială a sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei în schimbul revenirii acesteia din urmă în înţelegerea care a permis timp de un an exportul cerealelor ucrainene prin porturile de la Marea Neagră.

Kievul îl acuză pe Elon Musk că a permis rușilor să ucidă civili în Ucraina: „E prețul ignoranței și al orgoliului prea mare”
Kievul îl acuză pe Elon Musk că a permis rușilor să ucidă civili în Ucraina: „E prețul ignoranței și al orgoliului prea mare”

Kievul denunță drept „o farsă" așa-zisele alegeri locale ținute în teritoriile ocupate de ruși în Ucraina.

Început glorios pentru Argentina în calificările pentru Cupa Mondială. Messi a adus victoria
Început glorios pentru Argentina în calificările pentru Cupa Mondială. Messi a adus victoria

Un gol marcat de Lionel Messi în repriza a doua a permis Argentinei să învingă joi Ecuadorul cu scorul de 1-0, pe teren propriu, şi să înceapă cu dreptul campania de calificare la Cupa Mondială din 2026.

Amenda primită de un tânăr de 25 de ani, prins la volanul unui bolid în timp ce gonea cu 162 de kilometri pe oră în oraș
Amenda primită de un tânăr de 25 de ani, prins la volanul unui bolid în timp ce gonea cu 162 de kilometri pe oră în oraș

Un tânăr de 25 de ani din Alunu a rămas fără permis de conducere şi a fost amendat după ce a fost prins de poliţişti circulând cu maşina prin oraşul Berbeşti cu o viteză mult peste limita legală.    

A vrut să-și ajute soția speriată, dar s-au ales amândoi cu dosare penale. Ce au făcut cei doi
A vrut să-și ajute soția speriată, dar s-au ales amândoi cu dosare penale. Ce au făcut cei doi

O femeie din București, fără experiență și copleșită de gândul că va conduce prin Predeal, i-a cerut soțului ei să treacă la volan, cu toate că acesta nu avea permis de conducere.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.