AVERTIZARE METEO de ploi, lapovita si ninsoare, pana vineri seara. Ce zone sunt afectate si cu cat scad temperaturile

×
Codul embed a fost copiat

In intervalul 9 aprilie, ora 18:00, si 11 aprilie, ora 21:00, va ploua in cea mai mare parte a tarii, iar in zona montana vor fi si precipitatii sub forma de lapovita si ninsoare.

In sud si est cantitatile de apa vor depasi pe arii restranse 20 l/mp, in 24 de ore. Indeosebi in seara zilei de miercuri, 09 aprilie si in noaptea de miercuri spre joi, ploile vor fi sub forma de aversa, se vor semnala descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului.

Valorile termice vor scadea accentuat, mai ales in sudul, centrul si estul teritoriului, iar vremea va deveni rece pentru aceasta perioada.

Miercuri seara se va raci atat de tare, incat vom inregistra diferente si de 15 grade de la o zi la alta. In prima faza instabilitatea va cuprinde nord-vestul si vestul unde si tendinta va fi de racire accentuata.

In aceste zone va ploua pe suprafete foarte mari, iar treptat aria ploilor se va extinde. Vorbim de averse insotite de fenomene electrice, iar cantitatile de apa vor fi ceva mai insemnate, de peste 20L/mp, in special in zonele montane.

Citește și
Vreme
Vremea calda aproape in toata tara. Zonele afectate de ploi marti si miercuri. Prognoza meteo
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Tot la munte reapar precipitatiile sub forma de lapovita si ninsoare. In celelalte regiuni norii incep sa se adune din a doua parte a zilei. Vantul va sufla moderat iar la amiaza vom avea intre 10 si 25 de grade.

Joi va ploua in cantitati mai mari in sud si in est iar temperaturile scad in toata tara. Vineri va ploua pe arii extinse in jumatatea estica si va fi rece in toata tara, iar sambata va mai ploua slab in jumatatea estica. Temperaturile cresc sambata in toata tara.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Temperaturile scad treptat incepand cu ziua de miercuri, iar joi va fi frig in toata tara. Prognoza meteo pana sambata
Temperaturile scad treptat incepand cu ziua de miercuri, iar joi va fi frig in toata tara. Prognoza meteo pana sambata

De miercuri, temperaturile scad in vest, in centru si in nord, iar joi se raceste in toata tara.

Vremea calda aproape in toata tara. Zonele afectate de ploi marti si miercuri. Prognoza meteo
Vremea calda aproape in toata tara. Zonele afectate de ploi marti si miercuri. Prognoza meteo

Ziua de miercuri ne-aduce vreme calda aproape peste tot si ceva conditii de ploaie slaba in sudul extrem si la munte. Maximele termice ajung in intervalul 13...23 de grade.

Recomandări
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare
Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare

Este alertă în Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.