Un copil din Huşi, care a furat şi condus maşina familiei, prins de poliţişti pe DN 24B

copil conduce masina
Shutterstock

Un copil din municipiul Huşi a sustras, joi, maşina familiei, cu care a plecat la plimbare, fiind găsit de poliţişti la volanul autoturismului, pe drumul naţional DN 24B (DE 581), în comuna Olteneşti.

 

Poliţia Municipiului Huşi a fost sesizată, prin apel la numărul 112, de către o femeie, în vârstă de 36 de ani, din municipiul Huşi, cu privire la faptul că fiul său minor ar fi sustras maşina familiei şi ar fi plecat de la domiciliu. Minorul a fost depistat, conducând autoturismul înmatriculat în judeţul Vaslui, pe drumul european DE 581, în zona localităţii Târzii, comuna Olteneşti şi a fost convins de către poliţiştii Serviciului Rutier Vaslui să oprească. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi furt în scop de folosinţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-au produs faptele sesizate şi dispunerea măsurilor legale.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Momentul în care un copil este lovit de un profesor chiar în holul școlii. Ce spun părinții elevului și directorul școlii
Momentul în care un copil este lovit de un profesor chiar în holul școlii. Ce spun părinții elevului și directorul școlii

Un caz revoltător s-a petrecut la o școală din județul Galați. Un elev de clasa a 7-a a fost bătut de un profesor în vârstă de 72 de ani. Incidentul regretabil s-a petrecut chiar pe holul unității de învățământ.  

Un copil de la o clasă pregătitoare din Braşov îşi terorizează colegii. Unii dintre ei au ajuns cu vânătăi acasă
Un copil de la o clasă pregătitoare din Braşov îşi terorizează colegii. Unii dintre ei au ajuns cu vânătăi acasă

Un copil de la o clasă pregătitoare din Braşov îşi terorizează colegii, unii dintre ei ajungând cu vânătăi acasă. Părinţii au depus sesizare la conducerea şcolii încă din prima săptămână a anului şcolar, fără a primi răspuns, potrivit News.ro.  

Momentul în care un copil este spulberat de o dubă pe trecerea de pietoni, în Timiş. Băiatul traversa pe lângă bicicletă
Momentul în care un copil este spulberat de o dubă pe trecerea de pietoni, în Timiş. Băiatul traversa pe lângă bicicletă

Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă, pe DN59, în apropiere de Timişoara. Un copil de 12 ani, care mergea pe lângă bicicletă, a fost spulberat de o dubă pe trecerea de pietoni.

Incendiu violent la o casă din județul Argeș. Un copil a dat alarma, după ce a crezut inițial că vede un foc de artificii
Incendiu violent la o casă din județul Argeș. Un copil a dat alarma, după ce a crezut inițial că vede un foc de artificii

Un incendiu violent a izbucnit, vineri seară, la un fânar dintr-o gospodărie, în comuna argeșeană Ungheni. Cel care a dat alarma a fost un copil care a ieșit din casă, crezând că vede un foc de artificii.

Caz șocant. Un copil de doi ani a murit după ce a fost atacat de câinele familiei. Cum s-a întâmplat
Caz șocant. Un copil de doi ani a murit după ce a fost atacat de câinele familiei. Cum s-a întâmplat

Un băiețel, în vârstă de doi ani, din Brazilia a fost omorât cu sălbăticie de animalul de companie al familiei sale, în timp ce se juca cu o minge.

 

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.