Patru copii au ajuns în grija statului, după ce tatăl lor a dat foc la două case. Motivul cumplitei tragedii

×
Codul embed a fost copiat

Noapte agitată în Vaslui, unde pompierii au fost nevoiți să intervină la două incendii cu același autor.

Supărat că a fost părăsit de soție, un bărbat a dat foc celor două case pe care le deține, una după alta, la interval de câteva ore. Patru copii i-a lăsat femeia în grijă. Iar singurul sprijin îi este mama, ajunsă și ea la 91 de ani. Pe de altă parte, individul este recunoscut drept violent și băutor înrăit.

Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, este cunoscut drept un mare consumator de alcool, dar şi ca fiind agresiv, motiv pentru care ar fi fost părăsit de soţie luna trecută. A rămas cu cei patru copii pe care îi creştea alături de mama sa, o femeie în vârstă de 91 de ani.

Vecina: "I-a plecat nevasta, poate de supărare. A rămas singur cu patru copii acasă".

Miercuri dimineaţă, individul şi-a trimis fiica de 14 ani la fântâna, timp în care ar fi dat foc casei de vară. Pentru a opri valvătaia, la faţa locului au ajuns pompierii.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Vasilică Chirica, şeful SVSU Tătărani: "Era flacăra imensă, nu puteai sta de temperatură ce era.

În câteva ore, incendiul a fost stins, însă locuinţa familiei a fost distrusă.

Nepoata: "Noi am venit din jos, stăm departe, am văzut foc".

Spre seară, bărbatul a incendiat şi a doua casă din curte.

Marius Stanciu, purtător de cuvânt la ISU Vaslui: "După câteva ore, pompierii huşeni au revenit la aceeaşi adresă, pentru ca o a doua locuinţă din curte fusese incendiată".

Poliţiştii l-au imobilizat pe piroman, care ulterior a fost internat în secţia Psihiatrie. Cei patru copii au ajuns în grija statului. A fost deschis un dosar penal şi urmează să stabilească în ce împrejurări s-a petrecut totul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte

A fost un weekend plin pentru cei care iubesc să citească și au ajuns la Bookfest, unul dintre cele mai mari târguri de carte de la noi, organizat în Capitală.  

Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării
Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării

Peste 60.000 de turiști s-au bucurat în acest weekend de vremea bună de pe litoral, mai mulți ca anul trecut în primul weekend din iunie.

Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost rănit, duminică, într-o explozie urmată de incendiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.