Tot mai mulți români stau în chirie. Câți bani dau în București, Cluj și Oradea

×
Codul embed a fost copiat

Deși suntem țara cu cei mai mult proprietari din toată Europa, ușor, ușor, piața chiriilor prinde putere. Mulţi renunță să-și cumpere apartamente pe baza unui credit și preferă să stea în gazdă, potrivit experţilor imobiliari.

S-a ajuns aici din cauza ratelor care au devenit sufocante. În general, cei care închiriază sunt tineri care au locuri de muncă flexibile, călătoresc mult și nu își permit să investească într-o locuință. La fel stau lucrurile și în străinătate.

Un apartament de două camere din zona de nord a Capitalei a fost scos iniţial la vânzare, însă cum nu au existat doritori, proprietarii vor să îl închirieze cu cel puțin 900 de euro. În schimb, pentru un apartament din zona Știrbei Vodă, chiriașii vor da în jur de 1.200 de euro. Are șase camere și este într-un bloc interbelic.

Iar cerere există. Potrivit datelor unei companii de profil, numărul persoanelor care preferă să închirieze pe piaţa rezidenţială din România a crescut cu 20% în 2021 faţă de 2020. Iar lucrurile stau la fel și pentru anul acesta.

George Antohi, agent imobiliar: „Este o perioadă pe care unii o văd drept criză, este instabilitate – criză înseamnă că mai stau, mă mai gândesc, voi lua o hotărâre mai bine informată.”

Citește și
populatia planetei
Când vom fi opt miliarde de oameni pe Pământ. Țările cu cei mai mulți locuitori
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Creșterea vine după doi ani de pandemie, când multe apartamente au rămas goale. De pildă, studenții au stat mai mult pe zoom din oraşele lor. Pe de altă parte, și ratele tot mai mari i-au făcut pe mulți să evite să se mai înhame la împrumuturi.

Andra Dinu, agent imobiliar: „Cei mai mulți dintre cei care închiriază sunt persoane care au avut în vedere achitarea unui avans și credit, condițiile au fost grele și au vrut să meargă cu chirie.”

Daniel Crainic, platformă imobiliară: „Suntem țara cu cea mai mare rată de proprietari. Dacă ne uităm la centrele urbane mari, nu mai avem același procent de peste 90% proprietari pentru că o parte din locuitorii din Timișoara, din Cluj, Iași, Braşov, locuiesc în chirie.”

În alte cazuri, dezvoltatorii oferă spre închiriere locuințe, iar plata chiriei este considerată mai târziu avans pentru chiriașii care vor să cumpere casa. Cum cererea este tot mai mare, au crescut şi prețurile, cu 20%.

Potrivit datelor unei platforme de profil, în București sunt cele mai mari chirii. O garsonieră se închiriază cu cel puţin 300 de euro, apartamentele cu două camere încep de 450 de euro, iar cele cu trei cu 600 de euro. Pe locul doi se află locuințele din Cluj Napoca, unde prețurile sunt asemănătoare cu cele din București. În total, au fost analizate nouă mari orașe, iar cele mai accesibile locuințe de închiriat sunt în Oradea. Aici, o garsonieră pornește de la 170 de euro, iar un apartament cu două camere se închiriază cu 250 de euro.

Și în străinătate apetitul pentru vânzări de locuințe noi a scăzut, iar tinerii preferă să plătească chirie. În Bruxelles, de exemplu, chiria pentru un studio pornește de la 500–600 de euro.

Cosmin Râță, dezvoltator român: „Și aici preţurile la chirii au crescut foarte mult și asta pentru că proiectele imobiliare sunt în așteptare, să vadă cum va evolua piața, dobânzile au crescut, puterea de cumpărare scade, iar oamenii sunt precauți.”

Potrivit Eurostat, peste 96% din populaţia României trăia în 2020 într-o locuinţă proprietate personală. În Germania, de exemplu, doar jumătate dintre cetăţeni sunt proprietari.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Opt sfaturi pentru a reduce consumul de carburanți în trafic
Opt sfaturi pentru a reduce consumul de carburanți în trafic

După ce prețul benzinei a sărit de opt lei pe litru, iar cel al motorinei este acum de peste 9 lei, tot mai mulți oameni au realizat că nu își mai permit să își alimenteze mașinile nici măcar pentru a merge la serviciu.

Când vom fi opt miliarde de oameni pe Pământ. Țările cu cei mai mulți locuitori
Când vom fi opt miliarde de oameni pe Pământ. Țările cu cei mai mulți locuitori

Populația planetei se apropie cu pași repezi de opt miliarde de oameni.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.