Statul român ar putea cumpăra de la americani un nou proiect de exploatare în Marea Neagră

×
Codul embed a fost copiat

În plină criză energetică, statul român ar putea deține o parte din exploatările noi de gaze naturale din Marea Neagră, administrate în prezent de un gigant american de investiții.

Romgaz, principalul furnizor de gaze naturale din România, a verificat documentele proiectului de exploatare, iar oficialii statului român se gândesc dacă vor cumpăra partea americanilor. Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia a stârnit interes și din partea OMV Petrom, susțin surse din energie. Investiția s-ar ridica la aproximativ 800 de milioane de euro.

Primele gaze naturale din exploatarea nouă din Marea Neagră - prima de acest fel contruită în ultimii 30 de ani - au început să fie extrase la jumătatea lunii iunie, de un gigant american de investiții. Prin proiectul "Black Sea Oil & Gas" vor fi livrați anual un miliard de metri cubi de gaze naturale, adică o zecime din necesarul României.

Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia constă în cinci sonde de producţie: una la zăcământul Doina şi patru la zăcământul Ana. Ambele zăcăminte se află la o adâncime de 70 de metri, adică într-o zonă cu apă de mică adâncime. Aici, spun experții, sunt 10 miliarde de metri cubi de gaze naturale. La nici 8 luni de la începerea exploatării, compania americană intenționează, spun surse din energie, să își vândă acțiunile sau să se asocieze cu o terță parte. Este o practică des întâlnită, în special în rândul firmelor formate din fonduri de investiții.

Romgaz, cel mai mare producător și furnizor de gaze naturale din România a cerut deja informații desre proiectul de exploatare din largul Mării Negre.

Citește și
VIDEO. Scene șocante: un deținut se furișează în spatele unei tinere și își dă pantalonii jos. Ce a urmat

Într-un răspuns pentru Știrile PRO TV, reprezentații companiei susțin că au solicitat şi primit accesul în camera de date a proiectului Black Sea Oil & Gas (procedură inițială într-o astfel de tranzacție - n.r) , însă nu au dorit să ofere mai multe informații referitoare la o posibilă cumpărare a acțiunilor.

Camera de date, susțin experții din energie, este un loc securizat, creat în parteneriat cu autoritățile abilitate ale statului român. Aici, firmele interesate, pot verifica o serie de documente confidențiale, cum ar fi datele financiare și planurile de investiție ale companiei care administrează zăcămintele de exploatare din Marea Neagră. Surse din domeniul energiei susțin că accesul la aceste informații a fost cerut și de compania OMV PETROM. Compania nu a răspuns până în acest moment solicitării Știrilor PRO TV.

În prezent, Romgaz şi OMV Petrom administrează proiectul de exploatare de gaze Neptun Deep. Potrivit estimărilor specialiștilor, în Marea Neagră, în tot perimetrul Neptun, avem un zăcământ de o sută de miliarde de metri cubi de gaze. Aici însă, primele cantități de gaz ar putea fi extrase abia peste 3 ani, la finalul anului 2026.

Radu Dudău, președinte EPG, Energy Policy Group: ”Ar avea sens ca acest tandem să acționeze împreună, așa cum sunt împreună la Neptun Deep, la zăcămintele de mare adâncime din Marea Neagră, care sigur, așteptăm să vedem că înaintează. În această logică și zăcămintele de adâncime mică deţinut de BGSOG ar permite acestui consorțiu să-și optimizeze operațiunile, prin infrastructura offshore, care ar fi creată, plus că ar fi niște operațiuni de amploare mai mare, care ar contribui și la o eficientizare a costurilor pentru conrtiul OMV –Petrom Romgaz”.

Americanii care administrează zăcămintele cer aproximativ 800 de milioane de euro, suma care, susțin surse din energie, este considerată prea mare de oficialii statului român. Un semn de întrebare, spun specialiștii, rămâne găsirea sumei necesare pentru cumpărarea proiectului. Recent, statul român, prin Romgaz, a anunțat că va investi un milliard de dolari pentru proiectul Neptun Deep.

Radu Dudău, președinte EPG, Energy Policy Group: ”Este o companie deja îndatorată, dar am înceredere că Romgaz ar reuși să mobilizeze în continuare finanțare de pe piețele financiare, vorbim de o sumă cumulată de circa 800 de milioane de euro, deci ar urma să fie împrățită la doi, dacă s-ar menține proporția de jumătate, jumătate între Petrom și Romgaz, este o provocare, ar fi o provocare, dar nu imposibil”.

Pentru România, proiectul din Marea Neagră poate fi șansa să își reducă dependența de gazele din import. În plus, facturile ar fi mai mici pentru consumatori.

 

Articol recomandat de sport.ro
Dorinel Munteanu și-a bruscat un jucător: ”Trebuia să fiu și mai dur! Nu s-a uitat la mine!”
Dorinel Munteanu și-a bruscat un jucător: ”Trebuia să fiu și mai dur! Nu s-a uitat la mine!”
Citește și...
România va primi 1,5 miliarde de euro de la UE pentru refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii
România va primi 1,5 miliarde de euro de la UE pentru refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii

România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii, a anunțat vineri seară președintele PNL Nicolae Ciucă.

Cutremur în România, vineri seară. Zona neobișnuită în care s-a produs
Cutremur în România, vineri seară. Zona neobișnuită în care s-a produs

Un cutremur slab, cu magnitudinea 2,8, s-a produs vineri seară în județul Galați, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Ce evenimente sunt în București în weekend, la 565 de la atestarea documentară a Capitalei. Zonele centrale au fost închise
Ce evenimente sunt în București în weekend, la 565 de la atestarea documentară a Capitalei. Zonele centrale au fost închise

Bucureștiul este în sărbătoare. A împlinit 565 de ani de existență, timp în care a adunat un trecut bogat, fiind scena unor momente care au marcat istoria țării.

Recomandări
Băile minerale Telega, o minune a naturii, zac în paragină de zeci de ani. Au aceeași salinitate ca Marea Moartă
Băile minerale Telega, o minune a naturii, zac în paragină de zeci de ani. Au aceeași salinitate ca Marea Moartă

Băile minerale Telega s-au format acum 500 de ani și sunt cunoscute pentru cel mai înalt grad de salinitate din țară. Institutul Balnear Francez le-a plasat pe locul doi în Europa și pe locul cinci în lume.

Viitura care a inundat Budapesta va lovi România. Debitul Dunării este în creștere. Ce localități ar putea avea probleme
Viitura care a inundat Budapesta va lovi România. Debitul Dunării este în creștere. Ce localități ar putea avea probleme

În România, autoritățile pregătesc mii de saci cu nisip pe care să îi transporte în zonele unde Dunărea ar putea face probleme.

"Amendamentul Iohannis" și jocurile de culise. De ce ar vrea PSD ca președintele să fie pe lista PNL la parlamentare

Inițiativa PNL, care i-ar permite președintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare, naște controverse în instituțiile statului.