Şeful DIICOT, despre modificările Justiției: Se amputează pârghii care pot fi folosite în favoarea părţii vătămate

Daniel Horodniceanu - AGERPRES

Modificările aduse legislaţiei penale, în contextul transpunerii Directivei UE privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie, nu sunt propuse doar de parlamentarii de la putere, ci şi de cei din opoziţie, spune șeful DIICOT.

"Nu sunt propuse neapărat doar de cei de la putere, veţi fi uimiţi să vedeţi că sunt propuse de toţi membrii partidelor din Parlament din acest moment. Directiva este, într-adevăr, din punctul nostru de vedere, în mare măsură implementată, dar, vedeţi, nimeni nu are un punct de vedere absolut. Şi noi respectăm prezumţia de nevinovăţie şi este imperios ca inculpatul să beneficieze de această prezumţie până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Dar asta nu înseamnă neapărat că prin invocarea acestei directive trebuie amputate mijloacele prin care organele de urmărire penală acţionează", a declarat Horodniceanu, la Libertatea live, citat de Agerpres.

În opinia sa, unele dintre modificările propuse vor limita inclusiv posibilitatea de a aduce probe în favoarea inculpaţilor.

"Nu vorbim doar de faptul că se amputează pârghii care pot fi folosite în favoarea părţii vătămate, dar o să vedeţi că sunt pârghii care pot fi folosite şi în favoarea inculpatului. Pentru că, iată, pe o înregistrare video de pe o cameră stradală (...) putem găsi mijloace de probă care să se poată administra inclusiv în favoarea inculpatului. Renunţarea la acestea (...) ar putea duce la neaflarea adevărului, care este, până la urmă, scopul procesului penal", a explicat procurorul şef al DIICOT.

El a apreciat ideea actualizării permanente a legislaţiei penale, care însă trebuie să se realizeze doar după o amplă consultare a tuturor instituţiilor din domeniul Justiţiei.

Citește și
Un grup organizat care se ocupa cu trafic de droguri a fost destructurat in urma a sase perchezitii domiciliare
Procurorii au realizat o broşură online privind efectele modificărilor Codurilor Penale
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

"Ideea, care a venit tot din Senatul României, de a modifica Codul penal sau Codul de procedură penală o dată pe an, după consultări masive, mie mi se pare foarte bine-venită. Codul penal şi Codul de procedură penală sunt două legi deosebit de importante, sunt două legi organice, care guvernează întreaga activitate de urmărire penală şi judecată", a precizat Daniel Horodniceanu.

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
CSM, scrisoare trimisă lui Florin Iordache: ”Justiția trebuie să rămână putere a oamenilor drepți”
CSM, scrisoare trimisă lui Florin Iordache: ”Justiția trebuie să rămână putere a oamenilor drepți”

Consiliul Superior al Magistraturii i-a transmis, luni, preşedintelui Comisiei parlamentare speciale pentru legile Justiţiei, Florin Iordache, o scrisoare deschisă în care precizează că "Justiţia trebuie să rămână putere a statului, a oamenilor drepţi".

Procurorii au realizat o broşură online privind efectele modificărilor Codurilor Penale
Procurorii au realizat o broşură online privind efectele modificărilor Codurilor Penale

Asociaţia Procurorilor din România a realizat o broşură cu exemple practice privind efectele pe care le vor afea modificările Codurilor Penale propuse de PSD şi ALDE:.

Legile Justiției, în procedură accelerată la Senat. Miercuri sau joi, cele trei proiecte ar putea fi aprobate
Legile Justiției, în procedură accelerată la Senat. Miercuri sau joi, cele trei proiecte ar putea fi aprobate

Legile Justiției intră, luni dimineața, într-o procedură accelerată de dezbatere și vot. Până miercuri sau joi, cele trei proiecte ar putea fi aprobate.  

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.