Greșeala făcută de români când își fac rezervări pentru vacanță. Metoda prin care pot obține prețuri mai mici cu 70-80%

×
Codul embed a fost copiat

Pandemia i-a forțat pe români să-și rezerve vacanțele pe ultima sută de metri și să nu-și mai facă planuri pe termen lung. Așa se face că un hotel se poate umple într-un weekend cu rezervări făcute doar joi și vineri.

Dar această metodă nu le asigură turiștilor prețuri mai mici, dimpotrivă, tarifele la cazare au crescut deja cu 10-15%. Pentru vârful de sezon însă, aceste rezervări last minute vor fi aproape imposibile, spun hotelierii.

Cu puțin înainte de începerea verii, agențiile de turism anunță mulțumite că și luna mai a fost una aglomerată pe litoral.

Ce stațiuni au ales cei mai mulți turiști

Vremea bună și mai ales ofertele la cazare au adus pe litoral, în luna mai, cel puțin 400.000 de turiști, se laudă agențiile. Cei mai mulți dintre ei au ales stațiunea Mamaia, Eforie Nord și Venus și s-au cazat la hoteluri de trei și patru stele.

Acum prețurile pornesc de la 2.750 de lei pentru un sejur de cinci nopți la un hotel de trei stele și pot ajunge chiar până la 13.500 de lei pentru același sejur la patru stele.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dacă ar fi fost rezervate prin early booking, aceste camere puteau fi mai ieftine cu 70-80 de procente. În schimb, pe ultima sută de metri, achitat la recepție, prețul poate fi și cu 25% mai mare.

„Acum se fac rezervări last minute”

Oana Tănase, manager hotel: „După pandemie lucrurile s-au schimbat, până în 2019 la momentul acesta toate camerele erau rezervate pentru iulie și august, acum se fac rezervări last minute.”

Camelia Ciurea, administrator agenție de turism: „Turiștii așteaptă ofertele last minute, pe ultima sută de metri. În vârf de sezon aceste oferte nu vor exista. Pentru lunile iulie și august este categoric mai bine ca rezervările să fie făcute pe oferta de early booking.”

Acest hotel de patru stele din Mamaia-Nord a fost rezervat aproape integral numai în ultimele două zile pentru acest weekend.

„Cele mai multe rezervări s-au făcut joi și vineri”

Raluca Țicu, manager hotel patru stele: „Dacă la începutul săptămânii nu aveam rezervări pentru weekendul acesta, în acest moment hotelul este la capacitate, mai sunt doar trei camere libere. Cele mai multe rezervări s-au făcut joi și vineri.”
Bărbat: „Am prins o portiță de două zile și am zis să vedem marea și în mai. Am făcut rezervarea așa, pe ultima sută de metri.”

Agent turism: „Se vede modificarea comportamentului turistului. Își face rezervarea pe ultima sută de metri, dacă este norocos, poate să găsească ofertă bună.”

Vremea bună va aduce în weekendul acesta la mare 10.000 de turiști, anunță hotelierii.

CITEȘTE ȘI: Zborurile s-ar putea scumpi, după un vot al Uniunii Europene împotriva poluării

„Litoralul pentru toți” începe pe 22 mai 2022. 34 de lei pentru o noapte de cazare la Eforie Nord

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
„Străinilor le place mămăliga. Sunt grămadă pe ceaun”. Stâna de la Transalpina este atracția favorită a turiștilor
„Străinilor le place mămăliga. Sunt grămadă pe ceaun”. Stâna de la Transalpina este atracția favorită a turiștilor

S-a redeschis Transalpina, cea mai înaltă și spectaculoasă șosea din România. Se circulă cu mașina sau motocicleta pe tronsonul de 150 de kilometri ce trece prin cinci județe.  

Palatul Elisabeta – clădirea în care s-a scris o parte din istoria țării
Palatul Elisabeta – clădirea în care s-a scris o parte din istoria țării

Vizitarea unui vechi palat regal, situat chiar în inima Bucureștiului, este o experiență deosebită, mai ales pentru cei care vor să aibă parte de liniște în weekendurile din sezonul estival, când toată lumea se înghesuie la mare sau la munte.

Cele mai bune parcuri de distracție și aventură din România, pentru un 1 iunie perfect alături de copii
Cele mai bune parcuri de distracție și aventură din România, pentru un 1 iunie perfect alături de copii

Ziua Internațională a Copilului, celebrată pe 1 Iunie, este prilejul perfect pentru familii de a petrece timp de calitate împreună, oferind copiilor experiențe memorabile și pline de veselie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.