România, pe primul loc la nivel european în topul ţărilor în care copiii şi tinerii sunt puternic afectaţi de sărăcie

saracie
Shutterstock

România se situează pe primul loc, la nivel european, în topul ţărilor în care copiii şi tinerii sunt puternic afectaţi de sărăcie.

Datele din anul 2021, luate în calcul în elaborarea unei strategii pentru sprijinirea părinţilor, arată că peste 40% dintre copiii şi tinerii români din grupa de vârstă 0-17 ani se aflau în risc de sărăcie sau excluziune socială. „Cea mai înaltă incidenţă a sărăciei s-a înregistrat, între anii 2018-2021, fiind afectaţi 3 din 10 copii în vârstă de până la 18 ani”, arată un document pus în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei, care nu face referire la statistici ulterioare anului 2021 privind situaţia persoanelor care se confruntă cu sărăcia în România.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în anul 2021, 41,5% dintre copiii şi tinerii români din grupa de vârstă 0-17 ani se aflau în risc de sărăcie sau excluziune socială, România înregistrând cea mai ridicată rată dintre ţările UE, urmată, la distanţă, de Spania (33,4%). Cea mai înaltă incidenţă a sărăciei s-a înregistrat, între anii 2018-2021, fiind afectaţi 3 din 10 copii în vârstă de până la 18 ani, iar dintre tinerii cu vârste cuprinse între de 18-24 ani, circa 1 din 4, pragul de sărăcie fiind mult peste nivelul de sărăcie corespunzător adulţilor”, se arată într-un document pus în dezbatere publică, joi, de Ministerul Educaţiei şi care vizează elaborarea unei strategii care să vină în sprijinul părinţilor din România.

Sursa citată precizează că, în anul 2021, dintre gospodăriile cu copii dependenţi, cel mai puternic afectate de sărăcie au fost gospodăriile numeroase formate din 2 adulţi cu 3 sau mai mulţi copii dependenţi, înregistrând un procent de 56,4%, în creştere comparativ cu anul 2018 (cu un procent de 53,4%).

De asemenea, trei din zece familii monoparentale (părinte singur cu cel puṭin un copil dependent) se confruntă cu sărăcia, înregistrând, în 2021, un procent al sărăciei de 28,8%, în descreştere totuşi faţă de 2018 (cu un procent de 41,6%).

Citește și
Aproape un sfert dintre tinerii din România se confruntă cu sărăcie severă, cel mai mare procent din Uniunea Europeană
Țara UE unde românii sunt cea mai mare comunitate de străini, lovită de ”sărăcie absolută”. Câți nu-și pot lua nici mâncare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Strategia Naţională pentru susţinerea părinţilor 2024-2030” pusă în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei, nu face referire, în ceea ce priveşte sărăcia, la date statistice ulterioare anului 2021.

Documentul citat precizează că, având în vedere aceste realităţi, apare nevoia promovării de măsuri active vizând susţinerea categoriei părinţilor aflaţi în situaţie de sărăcie, nu numai prin acordarea de beneficii sociale, ci şi prin garantarea locurilor de muncă, creşterea ofertei de locuri de muncă, în special pentru părinţii din zone marginalizate, dezvoltarea aşezărilor, astfel încât să devină durabile, reziliente şi deschise tuturor.

Statisticile arată de asemenea că se înregistrează discrepanţe majore între copiii romi şi cei majoritari în ceea ce priveşte sărăcia monetară, participarea şcolară şi abandonul şcolar.

Chiar dacă au fost implementate măsuri de susţinere în domeniul educaţiei (locuri distinct alocate pentru romi la liceu şi universitate) sau programe de alfabetizare de tip «A doua şansă» pentru persoanele care au depăşit cu cel puţin patru ani vârsta corespunzătoare, jumătate dintre persoanele de etnie romă care au cel mult 8 clase absolvite nu ştiu să scrie sau au mari dificultăţi de scriere. În plus, ponderea copiilor romi care frecventează învăţământul obligatoriu este de 78%, faţă de 95% pentru copiii majoritarilor din vecinătate. Decalajul se măreşte din nou în cazul accesului la învăţământului liceal, unde regăsim mai puţin de un sfert dintre elevii romi ( 22%), două treimi dintre etnicii romi fie nu au absolvit nicio clasă, fie au absolvit maximum studii gimnaziale”, mai arată datele prezentate de Ministerul Educaţiei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Câți oameni săraci trăiesc în cea mai puternică economie a Europei. Datele oficiale din Germania sunt șocante
Câți oameni săraci trăiesc în cea mai puternică economie a Europei. Datele oficiale din Germania sunt șocante

Aproape 17% din populația Germaniei trăiește în sărăcie, cu un milion de oameni mai mult decât înainte de pandemie și un record trist în cazul copiilor: aproape 22% dintre copiii din Germania sunt afectați de sărăcie.

 

Țara UE unde românii sunt cea mai mare comunitate de străini, lovită de ”sărăcie absolută”. Câți nu-și pot lua nici mâncare
Țara UE unde românii sunt cea mai mare comunitate de străini, lovită de ”sărăcie absolută”. Câți nu-și pot lua nici mâncare

Numărul de persoane care trăiesc în sărăcie în Italia a crescut în 2023, atingând cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, arată datele oficiale, în pofida relansării economice apărute după relaxarea restricţiilor impuse în timpul pandemiei.

Voluntarii aduc magia Crăciunului și în casele familiilor sărace din România. 41,5% dintre copii trăiesc în sărăcie
Voluntarii aduc magia Crăciunului și în casele familiilor sărace din România. 41,5% dintre copii trăiesc în sărăcie

Deși sunt cuminți tot anul, mulți copii din zonele sărace ale țării nu primesc niciodată un răspuns de la Moș Crăciun.

Potrivit INS, rămânem fără săraci. ”O Românie fără sărăcie, fără inegalități de gen, cu risc zero de foamete”
Potrivit INS, rămânem fără săraci. ”O Românie fără sărăcie, fără inegalități de gen, cu risc zero de foamete”

Numărul persoanelor sărace din România în anul 2021 a fost de 4,318 milioane persoane, în scădere cu 13,8% faţă de anul 2014. Conform estimărilor, în anul 2030 încă vor exista 3,565 milioane persoane sărace.

Au venit în România ca să scape de sărăcie prin muncă. Topul județelor și al domeniilor în care lucrează 135.000 de străini
Au venit în România ca să scape de sărăcie prin muncă. Topul județelor și al domeniilor în care lucrează 135.000 de străini

În toamna acestui an, în România erau angajați peste 135.000 de muncitori străini, potrivit datelor Inspecției Muncii transmise la solicitarea ȘtirileProTV.ro.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.