România intră în stare de alertă din 15 mai. Ce înseamnă acest lucru

×
Codul embed a fost copiat

Preşedintele Iohannis a anunţat luni că de la 15 mai, România va intra în starea de alertă. Ce înseamnă acest lucru pentru români?

Iohannis a declarat luni, 4 mai, că ,dată fiind situaţia, "starea de urgență nu va fi prelungită, astfel că data de 14 mai este ultima în care mai avem stare de urgență.

"Începând din data de 15 mai, vom intra într-o stare de alertă. Situația nu s-a îmbunătățit încă, nu vreau să apară impresia că epidemia a trecut și că suntem în normalitate", a mai spus Iohannis, care a precizat că "după 15 mai, ne putem mișca în interiorul localității, unde avem treabă, dar nu e bine să exagerăm. Deplasările să se facă atunci când sunt necesare, dar nu va mai fi nevoie să declarăm în prealabil unde mergem."

"Așa-numita relaxare se va face pas cu pas, un astfel de pas fiind de regulă cam de 2 săptămâni. Următorul calup de măsuri de relaxare va veni la începutul lunii iunie. Din 15 mai, se vor redeschide saloanele de coafură, frizeriile, precum și cabinetele stomatologice și muzeele.

Dar toate în condiții speciale de distanțare, de igienă. Cu toții vom purta mască în spații publice închise, în transportul public în comun. Măsurile de mișcare mai liberă nu se aplică în localitățile în carantină". 

Citește și
marcel ciolacu
Ciolacu, către Iohannis: Ridicaţi-vă ochii din sondaje, românii încep să trăiască de pe o zi pe alta
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ce înseamnă starea de alertă

 

Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a explicat că pe timpul stării de alertă nu pot fi emise ordonanțe militare, iar cetățenii nu pot fi amendați.

„Starea de alertă este mai simplă, mai mică decât starea de urgență. Starea de urgență este la nivelul ministrului de Interne, decretată de președinte. Starea de alertă este declarată de Comitetul pentru situații de urgență, cu aprobarea premierului”, a explicat Augustin Zegrean, la Digi24.

Fostul președinte al CCR spune că toate ordonanțele militare emise în ultimele săptămâni de Ministerul de Interne vor expira odată cu încheierea stării de urgență.

„În starea de alertă nu se pot da ordonanțe militare. Se pot da doar ordine, care nu au aceeași putere. De asemenea, în starea de alertă nu se pot stabili amenzi. Dacă vor să mențină amenzile, vor trebui să dea o lege”, a mai explicat el.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Iohannis: „Banii românilor au fost risipiţi de guvernele pesediste
Iohannis: „Banii românilor au fost risipiţi de guvernele pesediste"

Nu toţi politicienii au dorit să fie de partea care se ocupă de români, a declarat marţi preşedintele Klaus Iohannis, care a susţinut că în Parlament a văzut un "spectacol ciudat".

Ciolacu, către Iohannis: Ridicaţi-vă ochii din sondaje, românii încep să trăiască de pe o zi pe alta
Ciolacu, către Iohannis: Ridicaţi-vă ochii din sondaje, românii încep să trăiască de pe o zi pe alta

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, cere preşedintelui Klaus Iohannis să nu mai jignească Parlamentul, care a fost nevoit să voteze un ”Guvern incompetent şi corupt”, din cauza pandemiei de coronavirus.

CTP: „De pe 15 mai nu o să fie mai bine. Luminița aprinsă de Iohannis nu e așa mare”
CTP: „De pe 15 mai nu o să fie mai bine. Luminița aprinsă de Iohannis nu e așa mare”

„De pe 15 mai nu o să fie mai bine”, a spus gazetarul Cristian Tudor Popescu, care a comentat marți afirmațiile președintelui Klaus Iohannis, susținute într-o conferință de presă.

Klaus Iohannis, precizări despre creşterea pensiilor cu 40% și plata salariilor
Klaus Iohannis, precizări despre creşterea pensiilor cu 40% și plata salariilor

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, cu privire la majorarea pensiilor din septembrie cu 40%, că aceasta este o chestiune care trebuie analizată cu mare atenţie de guvernanţi.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.