Robert Negoiță și iubita lui, amendați cu câte 10.000 lei după ce s-au plimbat cu bicicleta prin parc

×
Codul embed a fost copiat

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, și iubita acestuia, au primit câte 10.000 de lei amendă după ce au fost filmați la plimbare cu bicicletele prin parcul IOR, în condițiile în care toate parcurile au fost închise prin ordonanță militară.

„Poliția Capitalei s-a sesizat din oficiu, iar cele două persoane au fost sancționate contravențional, pentru încălcarea prevederilor Ordonanțelor Militare, cu suma de 10.000 lei fiecare”, a transmis Poliția.

Fiind întrebat de ce nu respectă interdicțiile, primarul a spus că verifica lucrările din parcul IOR. Ulterior, a scris pe pagina sa de Facebook că ducea pâine uscată la păsările din parc.

”Pentru cei care confundă niște sacoșe cu pâine uscată cu un fel de coșulețe pentru picnic: da, am avut cu mine niște pâine uscată pe care am luat-o tocmai pentru a hrăni păsările din parcul nostru”, a scris Negoiță.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

 

Reacția lui Robert Negoiță după ce a fost amendat


„Mi s-a adus la cunoștință că am fost amendat pentru episodul de ieri din Parcul IOR. Asemenea oricărui cetățean sunt obligat să mă supun legilor acestei țări și, chiar dacă nu a fost intenția mea să încalc ordonanța militară, imi asum faptul ca am greșit și, prin urmare, voi suporta consecințele.

Cetățenii Sectorului 3, cei care mă cunosc de opt ani, timp în care ne-am intersectat de sute de ori prin sectorul nostru, știu că am parcurs la pas, pe bicicletă sau cu mașina, fiecare centimetru al acestui sector pentru a găsi cele mai bune soluții la problemele ce țin de administrația locală. Și duminica, și sâmbăta, și în zilele de sărbătoare. Nu a fost nici pe departe intenția mea de a sfida, de a nu respecta legea sau de a vă minți în vreun fel în legătură cu episodul de ieri. Eu chiar ieșisem sa inspectez Parcul IOR. Dar, din păcate, ideea nefericită de a îmbina utilul cu plăcutul intr-o zi de sărbătoare, adică aceea de a o lua alături de mine pe prietena mea, a fost una neinspirată și nepotrivită.

Imi pare rău pentru acest episod, mi-l asum și îmi cer scuze celor care s-au simțit lezați în vreun fel. Aceasta nu a fost în nicio clipă intenția mea. Mereu avem de învățat și tot timpul trebuie să căutăm să facem lucrurile mai bine. Pentru mine, ziua de ieri a fost o lecție.
Vă mulțumesc pentru toate criticile, voi ține cont de ele, iar pe viitor voi fi mult mai atent. Nimeni nu e mai presus de lege, prin urmare, vreau să le mulțumesc tuturor celor care zilele acestea sunt în prima linie și au grijă ca situația sa fie una optimă pentru vremurile dificile pe care le trăim”, a scris primarul pe Facebook.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Primarul din Sectorul 3, cu bicicleta în parc alături de iubită. Ce explicație a dat
Primarul din Sectorul 3, cu bicicleta în parc alături de iubită. Ce explicație a dat

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a fost surprins duminică în timp ce se plimba cu bicicleta prin parcul IOR, alături de iubita sa, în condițiile în care toate parcurile au fost închise prin ordonanță militară.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.