Radu Campeanu, tot la terapie intensiva, in stare usor ameliorata si cu febra in scadere

Radu Campeanu

Presedintele fondator al PNL 1990, Radu Campeanu, se afla internat in continuare la sectia de terapie intensiva a Spitalului Floreasca, starea lui fiind usor ameliorata, dupa ce i-a scazut febra, au declarat, pentru Mediafax, apropiati ai familiei.

Campeanu, in varsta de 91 de ani, a fost internat saptamana trecuta, de luni pana miercuri, cu diagnosticul penumonie, la Institutul de Boli Infectioase "Matei Bals" din Bucuresti.

El a fost externat miercuri de la "Matei Bals", facand ulterior febra. In noaptea de vineri spre sambata, familia sa a solicitat o ambulanta, Campeanu avand dureri in piept si oscilatii de ritm cardiac.

Radu Campeanu a fost transportat la Spitalul de Urgenta "Floreasca" si internat la terapie intensiva, cu o infectie respiratorie, a declarat sambata, pentru MEDIAFAX, purtatorul de cuvant al spitalului, dr. Bogdan Oprita.

In 2011, Campeanu a suferit un infarct si a fost internat la Institutul Fundeni, fiindu-i montat un stent. In 2009, a fost internat la Clinica de Chirurgie Urologica si Transplat Renal Fundeni, unde a fost operat pentru o problema pe uretra.

Citește și
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO
Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Radu Campeanu, internat de urgenta la Spitalul Floreasca. Ce spun medicii
Radu Campeanu, internat de urgenta la Spitalul Floreasca. Ce spun medicii

Familia presedintelui de onoare al PNL, Radu Campeanu, trece prin mari emotii.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.