Plânsetele unei copile i-a alertat pe vecinii unei femei din Constanța. Descoperirea şocantă a poliţiei

×
Codul embed a fost copiat

Caz şocant în judeţul Constanța, unde o femeie de 43 ani a fost găsită fără suflare în apartamentul ei, în care se afla şi fiica acesteia, de numai 3 ani.

După primele cercetări ale poliţiştilor se pare că femeia şi-a pierdut viaţa acum câteva zile, iar în tot acest timp fetiţa s-a aflat în preajma ei.

Vecinii au fost cei care au sunat la 112, alarmaţi de plansetele necontenite ale copilei.

Femeia de 43 ani, din oraşul Năvodari, a fost găsită decedata în baia din apartamentul ei. În locuinţa se afla şi fiica ei, de numai 3 ani. În casa locuiau doar ele două, deoarece concubinul femeii este plecat la muncă în strainate.

Se pare că femeia nu avea un serviciu şi nu o ducea foarte bine.

Citește și
nepal
Mamă găsită moartă, după ce a fost izgonită din casă din cauza unui obicei bizar
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Vecinii spun că nu o mai văzuseră pe femeie de aproximativ 3 zile şi că plânsetul copilei a fost cel care i-a făcut să sune la 112.

Anca Chiriţă - ISU Constanta: "Ajunşi la faţa locului, au observat un geam deschis la imobilul respectiv, pătrunzând în interiorul acestuia, nefiind nevoie să spargă uşa. Aceştia au găsit în interior un copil, o fetiţă de aproximativ de 3 ani, conştientă, colaboranta, fără probleme medicale. Dar şi pe mama acesteia, din păcate, decedata. "

Pentru siguranţa copilului, la faţa locului au intervenit reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a copilului.

Oana Manoila - Protecţia copilului: "Vom prelua copilul şi vom merge cu el la spitalul de urgenţă pentru a vedea care este starea sa de sănătate, urmând să instituim o măsură de protecţie pentru el. Dacă există rude apropiate şi vor fi găsite în seara aceasta se va face o evaluare şi a acestora să vedem condiţiile în care poate fi preluat copilul de către acestea. "

Fetița va fi ajutată de psihologi să-și revină din trauma suferită.

Mariana Gioga - consilier psihologic: "Este totuși un eveniment destul de marcant în viață unui copil, dar se mizează foarte mult pe vârstă fragedă a minorei și pe intervenția psihologilor a specialiștilor care se vor ocupă de caz."

Anchetatorii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cauza morţii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un băiat sărac și-a cărat mama moartă 5 km, pe bicicletă, pentru a o îngropa. FOTO
Un băiat sărac și-a cărat mama moartă 5 km, pe bicicletă, pentru a o îngropa. FOTO

Saroj, în vârstă de 17 ani, din Karlabahali, India, a fost forțat să își care mama decedată pe bicicletă până la locul unde urma să o îngroape, relatează Mirror.

Mamă găsită moartă, după ce a fost izgonită din casă din cauza unui obicei bizar
Mamă găsită moartă, după ce a fost izgonită din casă din cauza unui obicei bizar

O femeie din Nepal, alături de cei doi copii, au fost găsiți fără viață, după ce au fost izgoniți din propria locuință. Tânăra de 35 de ani a fost dată afară din cauza unui fenomen absolut normal: femeia se afla la menstruație.

Tânără de 31 de ani, ucisă de soţ după ce a refuzat să facă sex cu el. Ce i-a scris pe WhatsApp
Tânără de 31 de ani, ucisă de soţ după ce a refuzat să facă sex cu el. Ce i-a scris pe WhatsApp

O tânără de 31 de ani, mama a doi copii, a fost găsită moartă în locuinţa partenerului ei, Martin Cavanagh, în vârstă de 35 de ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.