Pedeapsa primită de o femeie din Suceava care și-a agresat sexual și exploatat prin cerșetorie cei doi copii

×
Codul embed a fost copiat

O femeie din Suceava a fost condamnată definitiv la 7 ani de închisoare, după ce și-ar fi agresat sexual și exploatat prin cerșetorie cei doi copii ai săi, un băiat de cinci ani și o fetiță de nouă ani.

Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Potrivit anchetatorilor, faptele s-au petrecut în perioada 2018-2020. Timp de doi ani, femeia l-ar fi bătut de multe ori pe băiețelul ei de 5 ani și l-ar fi trimis, în mod constant, pe străzi, să cerșească împreună cu surioara mai mare.

Mai mult decât atât, mama și-ar fi agresat sexual băiețelul. Anchetatorii au descoperit și că fiica de 9 ani a femeii era obligată constant să asiste la partidele de sex ale mamei sale, cu diferiți bărbați.

Femeia a fost arestată în luna iunie a anului trecut, iar de atunci cei doi copii sunt în grija unei familii de asistenți maternali. De asemenea, beneficiază de consiliere psihologică.

Citește și
profesor muzica
Ce pedeapsă riscă profesorul de muzică din Covasna care și-ar fi agresat sexual două eleve. „Foarte dezgustător”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Judecătoria din Rădăuți a condamnat-o pe mamă la o pedeapsa de 7 ani de închisoare, cu executare. Decizia este definitivă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O tânără a fost agresată sexual în Timișoara, în timp ce alerga pe malul râului Bega. Momentul a fost filmat. VIDEO
O tânără a fost agresată sexual în Timișoara, în timp ce alerga pe malul râului Bega. Momentul a fost filmat. VIDEO

Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a agresat sexual o tânără din Timișoara.

Ce pedeapsă riscă profesorul de muzică din Covasna care și-ar fi agresat sexual două eleve. „Foarte dezgustător”
Ce pedeapsă riscă profesorul de muzică din Covasna care și-ar fi agresat sexual două eleve. „Foarte dezgustător”

Un fost profesor de muzică din Covasna a fost trimis în judecată pentru viol și act sexual cu minori.

Bărbat reţinut după ce a agresat sexual şi tâlhărit o adolescentă care venise în vizită la fiul său în Teleorman
Bărbat reţinut după ce a agresat sexual şi tâlhărit o adolescentă care venise în vizită la fiul său în Teleorman

Un bărbat în vârstă de 35 de ani din judeţul Teleorman a fost reţinut sub acuzaţiile de agresiune sexuală şi tâlhărie, după ce a atacat o minoră în vârstă de 17 ani, care a refuzat să aibă relații intime cu el.

Scandal cu agresiuni sexuale, privind un fondator al festivalului Untold, Bogdan Buta. Polițiștii din Cluj-Napoca verifică
Scandal cu agresiuni sexuale, privind un fondator al festivalului Untold, Bogdan Buta. Polițiștii din Cluj-Napoca verifică

Polițiștii din Cluj-Napoca, coordonați de un procuror, verifică acuzațiile aparute într-un ziar local, potrivit cărora unul dintre fondatorii UNTOLD - Bogdan Buta - ar fi agresat sexual doi minori.

Băiat de 15 ani, agresat sexual de o profesoară, în fața copilului ei. Era îngrijorată că nu-și va pierde virginitatea cu ea
Băiat de 15 ani, agresat sexual de o profesoară, în fața copilului ei. Era îngrijorată că nu-și va pierde virginitatea cu ea

O profesoară din SUA a fost arestată după ce a agresat sexual un băiat de 15 ani, chiar în fața copilului ei mic, femeia declarându-se îngrijorată de faptul că nu va fi ea cea cu care adolescentul își va pierde virginitatea.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.