Omar Hayssam rămâne în închisoare. Cererea lui a fost respinsă de instanță, însă decizia nu este definitivă

Omar Hayssam - AGERPRES

Omar Hayssam, condamnat la peste 23 de ani de închisoare în urma contopirii pedepselor în trei dosare, inclusiv cel al răprii a trei jurnalişti în Irak, rămâne în închisoare.

Judecătoria Moreni i-a respins vineri cererea de liberare condiţionată.

Decizia nu e definitivă. De asemenea,el poate formula o nouă cerere în octombrie 2024.

„Respinge ca neîntemeiată cererea. Menţine termenul pentru rediscutarea cererii după data de 25.10.2024. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în hotărârea instanţei.

În urmă cu cinci ani, el a cerut întreruperea pedepsei din motive medicale, însă solicitarea i-a fost respinsă. Gândul a relatat că miercuri, el a fost adus la instanţă în scaun cu rotile şi a susşţinut că este grav bolnav.

Citește și
omar hayssam
ANAF nu reușește să vândă casa lui Hayssam. Acum a scăzut prețul la jumătate
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Omar Hayssam a fost condamnat în anul 2014 la 23 de ani şi patru luni de detenţie în urma contopirii pedepselor din cele trei dosare în care fusese condamnat pentru terorism, înşelăciune şi fraude, respectiv dosarul răpirii celor trei jurnalişti în Irak, dosarul înşelăciunii în cazul „Volvo" şi cel al fraudelor din cauza „Foresta Nehoiu".

În martie 2005, jurnaliştii Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian au fost răpiţi la Bagdad, iar o lună mai târziu autorităţile române îl reţineau pe Omar Hayssam. Deşi preşedinţia anunţa la acel moment că Hayssam este acuzat de implicare în răpirea jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, la Bagdad, el a fost arestat preventiv pentru infracţiuni economice, într-un alt dosar.

La aproape un an şi o lună de la plasarea lui în arest, instanţa a dispus eliberarea, din motive medicale, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse şi arestarea sirianului. Eliberarea a fost cerută pe motiv că starea de sănătate a inculpatului s-a degradat, după o operaţie pentru cancer la colon care a avut loc în 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova.

În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave, fiind dat în urmărire generală la nivel naţional şi internaţional, în baza unui mandat de arestare preventivă emis în lipsă de către Curtea de Apel Bucureşti, în iulie 2006. Omar Hayssam a fost adus în România în iulie 2013, după şapte ani de la fugă sa din ţară.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mohammad Munaf mai are 14 zile să părăsească de bunăvoie România
Mohammad Munaf mai are 14 zile să părăsească de bunăvoie România

Eliberat condiționat după 7 ani de detenție în închisorile din România, Mohammad Munaf, complicele sirianului Omar Hayssam în răpirea jurnaliștilor români din 2005, a primit miercuri seară ordinul ca în termen de 15 zile să părăsească teritoriul României.

ANAF nu reușește să vândă casa lui Hayssam. Acum a scăzut prețul la jumătate
ANAF nu reușește să vândă casa lui Hayssam. Acum a scăzut prețul la jumătate

ANAF a decis să scadă la jumătate prețul unei case care a aparținut omului de afaceri Omar Hayssam condamnat în România în mai multe dosare, printre care și cel al jurnaliștilor români răpiți în Irak.

Omar Hayssam, condamnat pentru terorism, a cerut să iasă din închisoare. Decizia judecătorilor
Omar Hayssam, condamnat pentru terorism, a cerut să iasă din închisoare. Decizia judecătorilor

Omar Hayssam rămâne în spatele gratiilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.