O tânără din județul Galați, amendată pentru alarmarea poliției, după ce și-a păcălit familia că a fost răpită

112
Pro TV

O tânără de 19 ani din judeţul Galaţi a fost amendată pentru alarmarea Poliţiei, după ce şi-a păcălit membrii familiei că a fost răpită, iar aceştia au sunat la 112, cerând ajutorul oamenilor legii.

Când a fost prinsă, tânăra a declarat că se află, de fapt, în Italia, dar a vrut să le facă rudelor o glumă de ziua ei, punând totul pe seama consumului de alcool şi a etnobotanicelor, transmite News.ro.

Poliţia Judeţeană Galaţi a anunţat, joi, că autorităţile au fost sesizate, miercuri după-amiază, printr-un apel la 112 de o tânără de 23 de ani, din comuna Vânători, despre faptul că sora ei, în vârstă de 19 ani, este ţinută de mai multe persoane împotriva voinţei sale, într-un spaţiu din municipiul Galaţi, de unde observă o piscină, un drum de centură şi un pod.

Ca urmare, poliţiştii şi jandarmii au început să verifice locurile care corespund descrierii şi spaţiile de cazare, fără însă a fi identificate persoane sau informaţii relevante cu privire la această sesizare. De asemenea, au fost informate şi celelalte structuri din cadrul IPJ Galaţi cu privire la eveniment.

În urma verificărilor efectuate şi a discuţiilor telefonice purtate cu presupusa persoană vătămată, pe numărul de telefon pus la dispoziţie de mama acesteia, un număr din Italia, poliţiştii şi-au dat seama că cele sesizate nu se confirmă.

Citește și
Amenințare cu bombă la Tribunalul București
Alertă falsă cu bombă la Tribunalul București. Clădirea a fost evacuată
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Astfel, în urma unui apel video, tânăra de 19 ani a declarat că se află în Italia şi nu este victima vreunei infracţiuni, dar a dorit să facă o glumă cu membrii familiei sale, chiar de ziua sa de naştere, punând totul pe seama consumului de băuturi alcoolice şi a substanţelor halucinogene.

Tânăra de 19 ani a fost sancţionată pentru alarmarea organelor de menţinere a ordinii publice, prin darea semnalelor de pericol, fără motiv întemeiat.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat a sunat la 112, după ce și-a răpit copilul de 5 ani. Unde au fost găsiți
Un bărbat a sunat la 112, după ce și-a răpit copilul de 5 ani. Unde au fost găsiți

Jandarmii gălăţeni au fost alertaţi, în noaptea de miercuri spre joi, de un bărbat care a sunat la 112 şi a anunţat că şi-a răpit copilul în vârstă de cinci ani.

Alertă falsă cu bombă la Tribunalul București. Clădirea a fost evacuată
Alertă falsă cu bombă la Tribunalul București. Clădirea a fost evacuată

Clădirea Tribunalului București a fost evacuată după ce un bărbat a sunat, la 112, pentru a anunța că în clădire se află un dispozitiv exploziv.

A sunat disperat la 112 sa-si dea disparuta nevasta. E incredibil unde au gasit-o politistii
A sunat disperat la 112 sa-si dea disparuta nevasta. E incredibil unde au gasit-o politistii

A sunat disperat la 112 sa-si dea disparuta nevasta. E incredibil unde au gasit-o politistii

A sunat disperat la 112 să-și dea dispărută nevasta. E incredibil unde au găsit-o polițiștii
A sunat disperat la 112 să-și dea dispărută nevasta. E incredibil unde au găsit-o polițiștii

Un bărbat din județul Suceava a sunat la 112 pentru a anunța dispariția de la domiciliu a soției sale, dar a avut parte de o surpriză de proporții alături de polițiștii care au venit pentru a prelua cazul. Femeia dormea, beată, pe jos într-o cameră.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.