O nouă tranşă de vaccin AstraZeneca, de 57.600 de doze, va ajunge în România marţi

astrazeneca
Shutterstock

Un număr de 57.600 de doze de vaccin AstraZeneca vor ajunge marţi la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino".

Potrivit unui comunicat de presă al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră.

„Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional. Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino" este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman", afirmă CNCAV.

Până în prezent, în România au fost recepţionate 1.320.400 de doze produse de compania farmaceutică AstraZeneca, iar începând cu data de 15 februarie, 402.534 de persoane au fost imunizate cu acest tip de vaccin.

Articol recomandat de sport.ro
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
Citește și...
Câte persoane au fost vaccinate împotriva Covid-19 în ultimele 24 de ore
Câte persoane au fost vaccinate împotriva Covid-19 în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost administrate 61.939 doze de vaccin, dintre care 51.174 - Pfizer, 3.112 - AstraZeneca şi 7.653 - Moderna.

Țara europeană în care persoanele sub 30 de ani nu vor mai fi vaccinate cu AstraZeneca
Țara europeană în care persoanele sub 30 de ani nu vor mai fi vaccinate cu AstraZeneca

Grecia va administra în continuare vaccinul AstraZeneca împotriva coronavirusului doar celor în vârstă de peste 30 de ani, după cazuri izolate de tromboză, conform Reuters.

OMS nu recomandă administrarea unui vaccin diferit la rapel față de prima doză
OMS nu recomandă administrarea unui vaccin diferit la rapel față de prima doză

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a specificat încă o dată că, în lipsa unor „date adecvate”, nu poate să facă recomandări privind schimbarea vaccinului anti-Covid-19 între cele două doze.

AstraZeneca va menţiona în prospect trombozele ca posibil efect secundar al vaccinului anti-COVID
AstraZeneca va menţiona în prospect trombozele ca posibil efect secundar al vaccinului anti-COVID

AstraZeneca a comunicat miercuri că este în colaborare cu autoritățile de reglementare europene și britanice pentru a modifica informațiile privind vaccinul său anti-COVID-19, potrivit Reuters.

Recomandări
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității

Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Reuniune a aliaților Ucrainei în format „Ramstein”. Occidentul sare în ajutorul Kievului după un deficit de ajutor militar
Reuniune a aliaților Ucrainei în format „Ramstein”. Occidentul sare în ajutorul Kievului după un deficit de ajutor militar

SUA vor găzdui vineri o reuniune virtuală a donatorilor de ajutor internaţional pentru Ucraina, aşa-numitul Grup de contact în format Ramstein, după ce Congresul american a aprobat un pachet de ajutor de 61 de miliarde de dolari pentru Kiev.

Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă
Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă

Sorina Pintea, fostul ministru social-democrat al Sănătății, a fost condamnată, vineri, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Decizia instanței nu este definitivă.