O femeie a murit în Munții Bucegi, iar un bărbat și-a pierdut viața încercând să o salveze

×
Codul embed a fost copiat

O tragedie s-a petrecut sâmbătă seară în Munţii Bucegi. Doi alpinişti, o femeie şi un bărbat, şi-au pierdut viaţa după ce au căzut de la mare înălţime.

Cei doi străbăteau masivul pe Brâul Morarului, către Valea Cerbului. Se pare că mai întâi s-a prăbuşit femeia, iar cel care o însoţea a sunat la 112 şi a dat alarma.

Însă, după ce ar fi cerut ajutor, bărbatul ar fi încercat să ajungă la victimă şi ar fi căzut şi el în gol. Când au sosit salvatorii la faţa locului, n-au putut decât să constate decesul celor doi.

De altfel, cum zona este greu accesibilă şi există risc de avalanşă, traseul a fost o provocare şi pentru salvamontişti.

La toate acestea se adaugă şi întunericul, frigul şi gheaţa de pe versanţi.

Citește și
Salvamontisti
Turist rătăcit în munții Făgăraș. Salvatorii au oprit operațiunea după ce au întâlnit un urs
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sâmbătă noapte echipajele de salvamontişti au coborât de pe munte trupul femeii, iar duminică urmează să facă acelaşi lucru şi cu cel al bărbatului.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un tânăr a murit, după ce mașina în care se afla cu prietenii săi a căzut în prăpastie. De ce l-au mutat pe scaunul șoferului
Un tânăr a murit, după ce mașina în care se afla cu prietenii săi a căzut în prăpastie. De ce l-au mutat pe scaunul șoferului

Un adolescent din Vâlcea a murit cu zile, abandonat de prietenii săi, în mașina cu care făcuseră accident.

Turist rătăcit în munții Făgăraș. Salvatorii au oprit operațiunea după ce au întâlnit un urs
Turist rătăcit în munții Făgăraș. Salvatorii au oprit operațiunea după ce au întâlnit un urs

Misiune dificilă pentru salvamontiştii din Buşteni, după ce un apel la 112 a anunţat că o femeie în vârstă de 48 de ani din Bucureşti a căzut într-o prăpastie din masivul Bucegi.

Patru turiști s-au rătăcit prin munți, după ce le-a ieșit în cale un urs
Patru turiști s-au rătăcit prin munți, după ce le-a ieșit în cale un urs

O drumeție în munții Bucegi s-a dovedit a fi mai riscantă decât s-ar fi așteptat pentru patru turiști din București.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.