O dubă a fost spulberată de TIR în Oradea, la câteva clipe după ce au coborât muncitorii. Șoferul a scăpat ca prin minune

×
Codul embed a fost copiat

Câțiva angajați ai regiei de transport local din Oradea au fost la un pas de o tragedie. Muncitorii tocmai coborâseră dintr-o maşină de intervenție, când autovehiculul a fost izbit violent de un autotren, care venea din spate.

Vehiculul a fost proiectat la peste 20 de metri, a îndoit parapetul metalic de pe marginea șoselei, și a rămas suspendat pe jumătate în aer.

Şoferul, care se afla în mașină, a scăpat ca prin minune, cu răni ușoare.

Accidentul s-a petrecut pe șoseaua de centură a Oradei, la ieșirea de pe un pod. Muncitorii tocmai își luaseră ustensilele de curăţenie, din autoutilitara parcată în alveola unei stații de autobuz, și s-au apucat să spele pereții adăpostului pentru pasageri. Atunci a avut loc impactul.

Angajat OTL: "Asta s-o-ntâmplat în fracţiuni de secundă. Eu eram aicea, pe scară, sus, şi prin spatele meu o trecut TIR-ul. Dar numai fracţiuni de secundă, "buuum!" Şi-odată am văzut maşina unde-i acuma, maşina noastră.”

Citește și
Un șofer s-a urcat beat la volan, a provocat un accident, apoi a ajuns cu camionul într-o râpă
Un șofer s-a urcat beat la volan, a provocat un accident, apoi a ajuns cu camionul într-o râpă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Angajat OTL: "Spălam aicea, dintr-o dată am auzit bubuitura şi, după ce am auzit bubuitura, am fugit să vedem ce s-a întâmplat cu şoferul. Era căzut şi îi curgea sânge de aicea."

Din fericire, muncitorii au scăpat teferi, mai puţin şoferul autoutiloitarei, care a fost transportat la spital.

Daniel Druga şef de autobaza OTL: "Era parcat aici, s-or apucat să spele copertina, o venit TIR-ul din spate, şi vedeţi ce s-o întâmplat, l-o lovit."

Comisar-şef Alin Gherman, şef Birou Rutier Oradea: "Din cauza neatenţiei în conducere, a tamponat din spate o autoutilitară care era oprită în alveola pentru autobuz. În urma accidentului a rezultat avarierea gravă a autoutilitarei şi vătămarea corporală uşoară a conducătorului acesteia."

După ce vor stabili exact cum s-a petrecut accidentul, poliţiştii vor lua măsurile legale.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Accident cumplit cu trei morți pe DN1, din cauza unui taximetrist care a intrat pe contrasens
Accident cumplit cu trei morți pe DN1, din cauza unui taximetrist care a intrat pe contrasens

Trei oameni și-au pierdut viața, în împrejurări dramatice, pe DN1, în județul Sibiu.

Un șofer s-a urcat beat la volan, a provocat un accident, apoi a ajuns cu camionul într-o râpă
Un șofer s-a urcat beat la volan, a provocat un accident, apoi a ajuns cu camionul într-o râpă

Băut bine, un șofer de camion a devenit cascador fără voie, în această dimineață, la intrarea în Galați, însă ceea ce a urmat a fost la un pas de o tragedie înfiorătoare.

Accident tragic în Iași. Un copil de patru ani a fost proiectat direct prin parbriz
Accident tragic în Iași. Un copil de patru ani a fost proiectat direct prin parbriz

 Un bărbat de 50 de ani a murit și un copil de numai 4 ani se zbate între viaţă şi moarte, în urma unui accident petrecut duminică, pe un drum din județul Iași.

Un șofer din Bacău a evitat în ultima clipă un cerb care voia să traverseze o șosea
Un șofer din Bacău a evitat în ultima clipă un cerb care voia să traverseze o șosea

Experienţă de infarct pentru un şofer din Bacău. Omul a evitat în ultima clipă un accident teribil.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.