Nu mai există niciun pat liber la Terapie Intensivă pentru pacienții bolnavi de Covid-19

spital
Shutterstock

Nu mai există niciun par liber la terapie intensivă pentru pacientii bolnavi de Covid-19 la nivel național.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că, la nivel naţional, luni, nu există niciun pat liber la terapie intensivă pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, fiind libere doar paturi rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2.

Luni, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, în toată ţara sunt 1.624 de paturi ATI destinate pacienţilor COVID-19. În Bucureşti sunt avizate de către Direcţia de Sănătate Publică 336 de paturi.

De asemenea, la nivel naţional, există o rezervă operaţională de 187 de paturi ATI destinate pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2, a precizat GCS. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale.

"1.764 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări. La nivel naţional, la acest moment, nu sunt paturi ATI libere, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2", a informat GCS.

Citește și
coronavirus Romania
Coronavirus România, bilanț 18 octombrie: 261 de decese. Dintre aceștia, 238 erau nevaccinați
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Potrivit sursei citate, se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI, care vor fi disponibile în zilele următoare.

"Menţionăm faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2, pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare", a indicat GCS.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Lucian Bode: ”Am transferat 26 de pacienţi cu COVID-19 în Ungaria. Unul dintre ei a murit”
Lucian Bode: ”Am transferat 26 de pacienţi cu COVID-19 în Ungaria. Unul dintre ei a murit”

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a informat luni că au fost transferaţi în Ungaria 26 de pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, precizând că unul dintre ei a decedat.

Coronavirus România, bilanț 18 octombrie: 261 de decese. Dintre aceștia, 238 erau nevaccinați
Coronavirus România, bilanț 18 octombrie: 261 de decese. Dintre aceștia, 238 erau nevaccinați

Coronavirus Romania, 18 octombrie. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10.141 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID – 19.

Sunt vaccinurile anti COVID-19 experimentale? Ministerul Sănătății explică
Sunt vaccinurile anti COVID-19 experimentale? Ministerul Sănătății explică

Sunt vaccinurile anti COVID-19 experimentale? NU, explică Ministerul Sănătății.

Coronavirus România, bilanț 17 octombrie. 11.546 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2
Coronavirus România, bilanț 17 octombrie. 11.546 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2

Coronavirus Romania, 17 octombrie. Pe teritoriul României au fost înregistrate 1.457.260 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 5.685 sunt ale unor pacienți reinfectați.

Recomandări
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Motivele pentru care procurorii au decis să vină acasă la Ion Iliescu, ca să-i aducă la cunoștință urmărirea penală
Motivele pentru care procurorii au decis să vină acasă la Ion Iliescu, ca să-i aducă la cunoștință urmărirea penală

Ion Iliescu devine oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, pentru infracțiuni contra umanității.

Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump.
Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump. "Fără ea, nu vei face nimic, devii un președinte onorific"

Curtea Supremă a SUA a dezbăutut, joi, imunitatea penală a lui Donald Trump. Majoritar conservatoare, aceasta a părut să respingă argumentele candidatului republican la Casa Albă.