Momentul în care o bătrână este lovită de șoferul unui microbuz pentru că se mișca prea încet | VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Scene revoltătoare s-au derulat într-un microbuz din Onești. O femeie, pasager în mijlocul de transport, a fost lovită cu brutalitate de șofer.

Individul s-a enervat pentru că femeia s-a ridicat de pe scaun, în timpul cursei. A început apoi să o lovească cu pumnii. Momentele violente au fost filmate de ceilalți pasageri, iar imaginile au ajuns la Poliție. Anchetatorii au anunțat că agresorul a fost identificat.

Scena revoltătoare a fost surprinsă în urmă cu două zile, într-un microbuz, care face curse regulate între Bacău și Onești. Din ce povestesc martorii, pe o porțiune de drum cu multe serpentine, șoferul i-a atras atenția de mai multe ori să se așeze. Pentru că femeia nu s-a conformat, bărbatul a început să o lovească cu brutalitate.

Cătălina Păduraru, purtător de cuvânt al IPJ Bacău:Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la imaginile video apărute în spațiul public și au început verificările în acest caz. A fost identificat bărbatul din imagini. Este vorba despre o persoană în vârstă de 56 de ani din Onești”.

A doua zi, imaginile au ajuns și la firma de transport, unde bărbatul este angajat.

Citește și
bataie trafic bucuresti
Bătaie în trafic în București. Un șofer a scos o bâtă din portbagaj și l-a atacat pe altul. VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Elena Burbulea, manager firma transport:El a dat explicația că respectiva clientă nu a vrut să stea pe scaun”.

Acum, agresorul este suspendat de la locul de muncă.

Elena Burbulea, managerul firmei de transport:Cercetarea lui disciplinară se întinde pe mai multe zile. Noi l-am notificat că este suspendat și urmează să fie chemat să vedem și punctul lui de vedere, despre ce a dus la acest lucru și, ulterior, cu conducerea vom decide ce se va întâmpla cu el”.

Victima nu a depus până acum plângere, după cele întâmplate. Polițiștii au deschis, totuși, un dosar penal pentru loviri și alte violențe.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
„A început direct să-i care pumni”. Momentul în care un șofer de 76 de ani este snopit în bătaie pentru că mergea prea încet
„A început direct să-i care pumni”. Momentul în care un șofer de 76 de ani este snopit în bătaie pentru că mergea prea încet

Caz șocant lângă Hunedoara. Un șofer de 76 de ani a fost snopit în bătaie de un alt conducător auto. Motivul este revoltător.

Bătaie în trafic în București. Un șofer a scos o bâtă din portbagaj și l-a atacat pe altul. VIDEO
Bătaie în trafic în București. Un șofer a scos o bâtă din portbagaj și l-a atacat pe altul. VIDEO

Doi șoferi din București au fost implicați într-o altercație în trafic, iar unul dintre ei a scos o bâtă din portbagaj și l-a agresat pe celălalt.

Încăierare generală într-un bar din Bacău. Motivul uimitor pentru care a fost arestat bărbatul care NU a participat la bătaie
Încăierare generală într-un bar din Bacău. Motivul uimitor pentru care a fost arestat bărbatul care NU a participat la bătaie

Un tânăr de 25 de ani, din judeţul Bacău, a fost arestat pentru 30 de zile, acuzat l-a lovit cu un cuţit pe un băiat de 21 de ani, cu care se certase într-un bar. Camerele de supraveghere au surprins încăierarea generală.

Un bărbat care a răspuns la o bătaie la uşă a fost muşcat de un aligator
Un bărbat care a răspuns la o bătaie la uşă a fost muşcat de un aligator

Un bărbat din Florida care a răspuns la o bătaie la uşa sa din faţă a fost muşcat imediat de un aligator lung de aproape trei metri, când a deschis pentru a vedea cine este, potrivit The Guardian.

 

Bătaie la PSD Cluj: Consilierul Anca Ciubăncan a ajuns la spital cu coastele rupte. Altă membră PSD are piciorul în ghips
Bătaie la PSD Cluj: Consilierul Anca Ciubăncan a ajuns la spital cu coastele rupte. Altă membră PSD are piciorul în ghips

Mai multe femei din organizația PSD Cluj s-au bătut, conform presei locale, una dintre ele ajungând la spital.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.