Moarte tulburătoare în Iași. Bărbat mort, după ce și-a băgat în gură o petardă aprinsă

petarda
iStock

Un bărbat de 40 de ani a murit, în prima zi de Crăciun, după ce şi-a băgat în gură o petardă aprinsă.

"Am fost solicitaţi (miercuri - n.r.) în jurul orei 20,00 pentru un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Belceşti, cu leziuni datorate exploziei unei petarde pe care şi-a introdus-o aprinsă în cavitatea bucală. La locul solicitării a fost trimisă ambulanţa cu medic de la Târgu Frumos, dar din păcate leziunile erau incompatibile cu viaţa", a informat, joi, prof. univ. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef al UPU SMURD Iaşi.

Medicina legală urmează să stabilească dacă bărbatul se afla sau nu sub influenţa băuturilor alcoolice, transmite Agerpres.

De asemenea, potrivit sursei citate, în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului "Sfântul Spiridon" din Iaşi a fost adus un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din zona oraşului Hârlău, care a suferit o intoxicaţie cu fum şi arsuri de gradul I pe faţă din cauza artificiilor sau a petardelor.

După ce a primit îngrijirile medicale necesare, bărbatul a plecat acasă.

Citește și
ambulanta Italia
Un român din Italia a rămas fără mână sub ochii copiilor săi. Ce încerca să facă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Copil rănit grav în județul Dâmbovița. O petardă i-a explodat în față
Copil rănit grav în județul Dâmbovița. O petardă i-a explodat în față

Atenție la orice materiale pirotehnice pe care ați fi tentați să le folosiți în aceste zile.

Un român din Italia a rămas fără mână sub ochii copiilor săi. Ce încerca să facă
Un român din Italia a rămas fără mână sub ochii copiilor săi. Ce încerca să facă

Incident şocant în regiunea italiană Trentino.

Român rănit de o petardă în Italia. Medicii i-au amputat un deget
Român rănit de o petardă în Italia. Medicii i-au amputat un deget

Un român de 17 ani a fost rănit la față și la o mână de o petardă, în orașul italian Battipaglia, în noaptea de Revelion.

Experiment făcut de pirotehnişti. Ce se întâmplă când folosim greșit petarde și artificii
Experiment făcut de pirotehnişti. Ce se întâmplă când folosim greșit petarde și artificii

”Este doar o petardă inofensivă!” Aşa gândesc mulţi dintre românii care cumpără petarde şi artificii pentru Revelion. Aceasta distracţie lasă însă, de multe ori, semne pe viaţă.

Orban, despre eliminarea pragului la referendum: E o petardă, nu trebuie luată în seamă
Orban, despre eliminarea pragului la referendum: E o petardă, nu trebuie luată în seamă

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi seara că ideea eliminării pragului de prezenţă pentru validarea unui referendum este o "petardă care nici măcar nu trebuie luată în seamă".

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.