Misterul unei dispariții ce bântuie o familie din Bacău: "De doi ani şi jumătate nu ştim nimic"

×
Codul embed a fost copiat

De mai bine de doi ani, o femeie din Bacău a dispărut fără urmă. Familia s-a dat de ceasul morții să o găsească: au mers și la Poliție dar, până în acest moment, nu au nici măcar un indiciu despre locul în care s-ar putea afla.

Femeia din comună Stănișești avea 67 de ani la momentul dispariției. Pe 7 martie 2018 a fost văzută ultima oară.

Fratele dispărutei: "Miercuri seară am venit de la animale şi a zis să punem nişte păpuşoi. Am pus 4-5 saci să îi ducă la moară şi când am venit dimineaţa nu am mai găsit-o".

Copiii femeii au intrat în panică şi au cerut ajutorul pădurarilor şi poliţiştilor. Timp de mai multe zile, au bătut câmpurile de pe lângă casa în căutarea unui indiciu. Au trecut doi ani și încă nu au nici cea mai vagă idee ce s-ar fi putut întâmpla.

Bogdan Negru, fiul dispărutei: "De 2 ani şi jumătate nu ştim nimic de mama. Am încercat, am căutat peste tot pe unde nu ne-am dus, pe la mănăstiri, prin râpe, prin fântâni, nicio speranţă. Autoritățile au venit în prima zi când am dat pe 8 şi am reclamat. A venit procuratura au luat amprente şi de prin casă şi de atunci nu i-am mai văzut".

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cristina Negru, nora dispărutei: "Tot timpul eu am crezut că ea trăieşte acum nu ştiu. Poate o fi supărată pe noi şi nu vrea să vorbească, dar măcar să ne dea un semn să ne liniştim noi. Poate e supărată că a murit socrul meu cu câteva luni înainte".

Iar speranțele scad, cu fiecare zi ce trece.

Ileana Bârgăoanu, fiica dispărutei : "Mă doare inima să un ştiu de ea unde este. De atâta timp trebuie să aflu ceva. Tata mort, ea dusă şi nu ştiu nimic de ea".

Oamenii legii susţin că nu au oprit niciodată căutările. Însă recunosc și ei lipsă unei piste solide.

Cătălina Păduraru, purtător de cuvânt IPJ Bacău: "A fost efectuată cercetarea la faţa locului şi au fost audiaţi martori şi s-au desfăşurat toate activităţile necesare identificării persoanei în cauză. În prezent se continuă activităţile specifice".

Apropiaţii femeii spun că sunt pregătiţi pentru orice fel de veste, numai să îşi poată găsi liniştea. Iar dacă dispărută nu mai este în viaţă, să se poată ocupa de cele creştineşti.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.