Ministrul interimar al Sănătății, despre vaccinarea obligatorie: Nu poate fi făcută decât printr-un proiect de lege

Cseke Attila
Agerpres

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, afirmă că eventuala vaccinare obligatorie a unor categorii de personal poate fi făcută doar printr-un proiect de lege în Parlament, care va trebui să prevadă un anumit termen tranzitoriu.

El arată că testarea anti-COVID pe cheltuiala angajatului este o variantă de lucru, iar Ministerul Sănătăţii va prezenta în câteva zile anumite soluţii.

Cseke Attila a declarat, la RFI, după ce sindicatele din Sănătate şi Educaţie au cerut Guvernului să nu-i oblige pe angajaţii din aceste domenii care nu sunt vaccinaţi să se testeze pe banii lor, că Ministerul Sănătăţii va veni cu o propunere.

"Aici, în câteva zile, Ministerul Sănătăţii va veni cu o propunere, sunt mai multe posibilităţi, dar mesajul meu este acela de a fi responsabili. Majoritatea personalului din domeniul medical s-a vaccinat şi le mulţumesc, pentru că asta înseamnă nu numai responsabilitatea faţă de sine, ci înseamnă în primul şi în primul rând responsabilitate faţă de cei din jurul tău şi în primul rând faţă de pacienţi (...). În ceea ce priveşte posibilitatea testării şi această testare să aibă loc pe cheltuiala angajatului, este o variantă de lucru. Eu trebuie să asigur şi vă spun la nivel de principiu, fără a antama o anumită soluţie, totuşi, noi trebuie să asigurăm pacientului încrederea şi siguranţa că atunci când păşeşte într-o unitate sanitară, are siguranţa că persoana cu care discută, că e medic, că e altă categorie de personal medical ori este vaccinată ori este testată (...). Acesta este principiul. În ceea ce priveşte modalitatea în care acest principiu ajunge a fi reglementat, vom veni în câteva zile cu anumite soluţii, dar eu cred categoric că trebuie reglementate aceste situaţii", a explicat Cseke, potrivit News.ro.

Întrebat pe de altă parte dacă ar fi de acord cu vaccinarea obligatorie a anumitor categorii de angajaţi, ministrul interimar al Sănătăţii a răspuns: "Vă rog să ne lăsaţi câteva zile să venim cu o soluţie, pentru că fiecare dintre aceste modalităţi trebuie discutate cu specialiştii. Vaccinarea personalului medical categoric este de dorit. Îndrumăm, recomandăm ferm pe toată lumea care încă nu s-a vaccinat, inclusiv din rândul medicilor sau personalului medical, să se vaccineze. Din punct de vedere procedural, este o procedură legală mai lungă şi atunci noi analizăm posibilităţile care ne conduc la o siguranţă a funcţionării spitalelor. La ce mă refer? În ce priveşte o măsură posibilă de vaccinare obligatorie, ea nu poate fi făcută decât printr-un proiect de lege, prin Parlament, care va trebui să prevadă un anumit termen tranzitoriu sau termen în care ar intra în vigoare, pentru a da posibilitatea tuturor să se vaccineze. Deci aici avem un termen, dacă vreţi, prelungit. La partea de testare a personalului care nu este vaccinat, avem o posibilitate de introducere a măsurii mult mai rapidă, chiar dacă şi această măsură trebuie să treacă prin Parlament. Deci aceste chestiuni le discutăm cu specialiştii, inclusiv cu juriştii şi vom veni cu o soluţie pe una din aceste variante".

Citește și
Premierul Florin Cîţu s-a vaccinat împotriva Covid-19 la Spitalul „Dr. Carol Davila” din București
Premierul Cîțu este de acord cu vaccinarea obligatorie, dacă și experții o vor recomanda
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Chiar și cu vaccin, România stă mai rău anul acesta la numărul de îmbolnăviri decât în 2020
Chiar și cu vaccin, România stă mai rău anul acesta la numărul de îmbolnăviri decât în 2020

Autoritățile au anunțat că vor începe vaccinarea cu a treia doză de ser anti-Covid, săptămâna viitoare. Oamenii pot merge la centrele de vaccinare, de marți, 28 septembrie, cu programare în platformă sau fără, dacă au 6 luni de la rapel.

Premierul Cîțu este de acord cu vaccinarea obligatorie, dacă și experții o vor recomanda
Premierul Cîțu este de acord cu vaccinarea obligatorie, dacă și experții o vor recomanda

Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat miercuri că trebuie să discute cu experţii despre posibilitatea vaccinării obligatorii a anumitor categorii de personal în România.

România începe vaccinarea populației împotriva Covid-19 cu doza a 3-a, din 28 septembrie
România începe vaccinarea populației împotriva Covid-19 cu doza a 3-a, din 28 septembrie

Premierul Florin Cîțu a anunțat, miercuri, că a aprobat în ședința de Guvern o hotărâre care prevede aprobarea vaccinării împotriva Covid-19 cu doza a 3-a.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.