Locatarii din peste 1.000 de blocuri din București nu au apă caldă. Ce explicații dau oficialii locali

×
Codul embed a fost copiat

În aceste zile călduroase, locatarii din peste 1000 de blocuri din București stau fără apă caldă. De vină sunt lucrările de reparații, dar și reviziile CET-urilor.

Chiar șeful companiei „Termo-energetica” recunoaște că și-a instalat boiler electric ca să aibă apă caldă. Până când se vor rezolva problemele, va mai curge apă pe Dâmbovița. Deocamdată, „Termo-energetica” este în conflict cu primăria, pentru datorii.

Bucureștenii nu au apă caldă pentru că se repară la țevile sparte din subteran. În plus, cele 4 CET-uri care produc agentul termic intră în revizie pe rând, ne explică directorul Termoenergetica.

În prezent, 1000 de blocuri din sectoarele 2 și 3 nu au apă caldă, iar întreruperi mai pot să apară până în august când se află în revizie CET Sud.

În orașele din Vestul Europei cu un sistem de căldură centralizat modern, revizia nu este resimțită de populație. În București, însă, sistemul este de ani buni la limita colapsului.

Citește și
O familie din Timiș și-a făcut piscină în fața casei cu apă adusă de la 50 de metri cu furtunul, de la fântâna publică
O familie din Timiș și-a făcut piscină în fața casei cu apă adusă de la 50 de metri cu furtunul, de la fântâna publică
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Noul director Termoenergetica, numit în funcție după ce a administrat CET-urile din capitală, își cere scuze de la cetățeni și spune că nici el nu este ferit de probleme.

Un boiler electric costă până la 1000 de lei cu tot cu instalare, iar factura de curent va crește cu aproximativ 200 de lei.

Claudiu Crețu spune că a găsit conturile goale la Termoenergetica. Se plânge că nu poate plăti către ELCEN, companie pe care a administrat-o până acum câteva zile, datorii de 100 de milioane de euro. Sunt banii pe care primăria Capitalei trebuie să-i dea Termoenergetica.

Fară aceste fonduri, nu poate face anumite lucrări, iar rețeaua este într-o stare jalnică.

2000 de litri de apă se scurg în pământ în fiecare oră din țevile foarte vechi ale Termoenergetica. Asta înseamnă mai bine de 17 milioane de litri pe an. Cam cât un lac de dimensiuni mici. Din păcate, Termoenergetica, susține că în acest an sunt prea puține lucrări de reparații față de cât era nevoie.

Se fac lucrări la doar 20 de kilometri de rețea, față de 40 cât ar trebui.

Primarul Nicusor Dan susține că primăria nu are suficienți bani din cauza datoriilor imense lăsate de fosta administrație. Totuși, a reeșalonat datoriile către Termoenergetica.

Nicusor Dan, primarul Capitalei: „Avem și alte cheltuieli în București, transport în comun și altele, nu putem să dăm toți banii la termoenergetica."

Primarul Nicusor Dan mai spune că locuiește într-un cartier unde casele nu sunt conectate la Termoenergetica, așa că are centrală de apartament acasă. Promite că în urma investițiilor care vor fi făcute anii următori, sistemul centralizat va fi eficient.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Apă caldă cu program la Focşani, din cauza debranşărilor masive de la reţeaua de termoficare
Apă caldă cu program la Focşani, din cauza debranşărilor masive de la reţeaua de termoficare

ENET SA, societatea care gestionează sistemul de termoficare centralizat al municipiului Focşani, va furniza, în mai multe zone din oraş, apă caldă cu program dimineaţa şi seara.

O familie din Timiș și-a făcut piscină în fața casei cu apă adusă de la 50 de metri cu furtunul, de la fântâna publică
O familie din Timiș și-a făcut piscină în fața casei cu apă adusă de la 50 de metri cu furtunul, de la fântâna publică

O familie din localitatea timișeană Grabaț și-a făcut o piscină în fața curții, la stradă, pe care au umplut-o cu apă adusă cu furtunul de la 50 de metri, de la o fântână publică, pentru a nu fi nevoiți să o plătească.

Un izvor a cărui apă calcaroasă transformă totul în piatră a fost descoperit într-o pădure din Bihor
Un izvor a cărui apă calcaroasă transformă totul în piatră a fost descoperit într-o pădure din Bihor

Un habitat rar a fost descoperit într-o pădure din Bihor. Este vorba despre un izvor a cărui apă calcaroasă transformă totul în piatră.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.