Legea RCA pentru trotinete și biciclete electrice intră joi în dezbateri la Guvern. Ce prevede

trotineta

Legea asigurării RCA pentru trotinete și biciclete electrice intră în dezbaterea Guvernului. Proiectul de modificare a Legii nr.132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto ar putea fi adoptat ân ședința Executivului de joi.

Noul act normativ va introduce şi obligativitatea încheierii de poliţe RCA pentru trotinetele şi bicicletele electrice.

„Unul dintre cele mai importante motive care justifică propunerea legislativă este problematica acoperirii despăgubirilor victimelor accidentelor de circulaţie, persoanelor prejudiciate prin accidente de vehicule atunci când vehiculele care produc aceste accidente nu sunt înmatriculabile/înregistrabile însă sunt utilizate în trafic sau în zone private ce sunt deschise circulaţiei publicului. Ca urmare a dezvoltării tehnologice, pe piaţa din România au intrat numeroase tipuri noi de vehicule motorizate, vehicule care datorită caracteristicilor acestora nu se supun obligaţiei de înmatriculare/înregistrare însă produc accidente din care rezultă daune materiale, dar şi vătămări corporale. Unele dintre acestea sunt acţionate de un motor pur electric, altele de echipamente auxiliare, iar astfel de vehicule ar trebui luate în considerare la definirea noţiunii de 'vehicul', pentru care este impusă obligaţia de asigurare RCA în Uniunea Europeană şi România", se menţionează în expunerea de motive a proiectului de lege, potrivit Agerpres.

Ca urmare, vor intra sub obligaţia de asigurare şi vehicule care până în prezent nu au fost supuse înmatriculării/înregistrării - trotinete electrice, biciclete electrice şi alte vehicule, se mai menţionează în expunerea de motive a proiectului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat pe trotinetă a lovit intenţionat un pieton şi a murit în urma impactului, la Paris
Un bărbat pe trotinetă a lovit intenţionat un pieton şi a murit în urma impactului, la Paris

Ceea ce ar fi putut fi o simplă ceartă pe străzile din Paris s-a transformat într-o tragedie: în seara zilei de marţi, o altercaţie între pasagerul unei trotinete electrice şi un pieton a scăpat de sub control.

Un bărbat beat care circula fără vestă reflectorizantă pe o trotinetă electrică a fost accidentat de un autoturism
Un bărbat beat care circula fără vestă reflectorizantă pe o trotinetă electrică a fost accidentat de un autoturism

Un bărbat în vârstă de 38 ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, care circula cu trotineta electrică fără a purta vestă reflectorizantă, a fost accidentat de un autoturism.

 

Reguli noi pentru cei care folosesc trotinete electrice: vârsta minimă de 16 ani, asigurare obligatorie și test la închiriere
Reguli noi pentru cei care folosesc trotinete electrice: vârsta minimă de 16 ani, asigurare obligatorie și test la închiriere

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat, marţi, raport de adoptare unui proiect de lege care prevede că pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 16 ani.

Un individ băut a căzut cu trotineta la Piatra-Neamț și s-a ales cu dosar penal. Cât alcool ingerase
Un individ băut a căzut cu trotineta la Piatra-Neamț și s-a ales cu dosar penal. Cât alcool ingerase

Un bărbat din Piatra-Neamț care a căzut cu trotineta și s-a rănit are acum dosar penal, după ce polițiștii au descoperit că era și băut.

Minor decedat într-un accident la Pâncota. Șoferul maşinii ce l-a lovit a fugit de la locul faptei
Minor decedat într-un accident la Pâncota. Șoferul maşinii ce l-a lovit a fugit de la locul faptei

Un adolescent de 15 ani, aflat pe o trotinetă electrică, a fost accidentat mortal de un autoturism, la Pâncota, şoferul plecând de la locul faptei, a anunţat sâmbătă IPJ Arad.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.