În România nu mai există spitale Covid şi non-Covid. Medicii sunt puşi în faţa unor scene dramatice

×
Codul embed a fost copiat

Situaţia este atât de serioasă, pe zi ce trece, încât în România nu mai există spitale Covid şi non-Covid. Virusul este peste tot, iar medicii sunt puşi în faţa unor scene dramatice.

Trebuie să gestioneze simultan tratarea celor cu boli grave, în timp ce îi feresc de cei infectaţi cu SARS-COV-2. Care sunt din ce în ce mai mulţi, iar spaţiile de cazare insuficiente. Dacă lucrurile vor continua în acelaşi ritm, o să fie nevoie de un cort în stradă. Numai marți, din cei 80 de oameni care au ajuns la spitalul Floreasca, 35 au avut în final un test pozitiv.

La spitalul de urgenţă Floreasca, din Bucureşti, sunetul aparatelor care îi ajută pe pacienţii în stare gravă să respire nu se opreşte niciodată. Este spart poate doar de cel al salvărilor care vin una după alta.

Medic rezident: ''Aici vedem mulţi pacineti infectaţi, unii supecti care se confirmă apoi infectaţi. Am ajuns să închidem tot mai multe camere de gardă cu suspiciuni, ne desfăşurăm activitatea de medicină de urgenţă cu cazurile normale în cât mai puţine spaţii. Suntem foarte aglomeraţi".

Peste tot există culoare speciale şi zone de decontaminare, inclusiv a aerului. Aici, fiecare pacient este tratat ca un posibil purtător al infecţiei Covid-19.

Citește și
Coronavirus România. Jumătate dintre județele țării sunt în scenariul roșu, Sibiul a depășit rata de infectare 7
Coronavirus România. Jumătate dintre județele țării sunt în scenariul roșu, Sibiul a depășit rata de infectare 7
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Medic: ''Ne protejăm ca şi cum toţi ar putea fi infectaţi cu Sars-Cov-2”.

În acest moment, toate locurile destinate pacienţilor care au Covid sunt ocupate. 10 sunt la terapie intensivă, alţi 15 în saloane. La ei se ajunge tot prin unitatea de primiri urgenţe. Dacă, de pildă, un pacient infectat este dus din camera de izolare la terapie intensivă ori la ambulanţă, se anunţă tot spitalul printr-o staţie. În felul acesta se eliberează complet acest culoar.

Lângă fiecare salon există şi o încăpere în care personalul medical se schimbă şi se decontaminează după fiecare intervenţie.

Medic: ”Am o fetiţă. Acum e cu bunicii. Sincer, îmi e foarte frică. Zilnic avem contact cu pacienţi şi nu ştiu ce duc acasă. Când merg acasă, ea ştie: mami se dezinfectează şi apoi ne iubim şi ne îmbrățișăm''.

Însoțitorii pacienţilor nu mai au voie să intre în spitale, aşa că aparţinătorii rămân afară, lângă gard, şi astfel se dă o altă luptă şi se peirde timp preţios, pentru că medicii şi asistentele stau să le explice oamenilor de ce nu au voie să intre în spital şi că acest virus există, pentru că mulţi nu cred în existența lui. Din nou, se pierde timp preţios minute şi secunde care ar putea salva vieti.

Cu toate măsurile luate, spitalul este din ce în ce mai aglomerat, iar criza tot mai greu de gestionat. Ieri, din 80 de oameni care au ajuns la unitatea de primiri urgente 35 au fost testaţi pozitivi cu covid 19.

Medic: ''A fost o situație la limită am avut în toate spaţiile pe lângă pacienţii obişnuiţi, adică pacienţii care nu erau suspecţi am avut circa 20 de persoane în acelaşi timp şi asta e limita pe care o puteam. Din acel moment ne trebuie altceva în plus pentru că nu mai putem''.

Asta ar înseamna transformarea întregii unităţi de primiri urgențe în unitate Covid sau izolarea unui etaj complet.

Medicii încearcă zilnic să găsească locuri libere în alte spitale pentru a tranfera pacienţii care au covid.

Simion Luisa Corina, medic primar medicină de urgenţă: ”Sortăm pacienţi şi iar îi resortăm şi iar mutăm ca să putem decontamina”.

În tot acest timp, în sala de resuscitare se dă o luptă pe viaţă şi moarte. Un tânăr a fost găsit căzut în casă din cauza drogurilor şi a ajuns intubat în comă la urgenţă. Acum respiră cu ajutorul aparatelor, iar medicii fac tot posibilul să îl ţină în viaţă. Aşteaptă, în acelaşi timp, şi rezultatul testului covid pentru a putea ieşi de la resucitare într-o altă zonă.

Vlad Mixich, preşedinte Observatorul de Sănătate: ”La numărul de cazuri care există în România în prezent nu mai pot să existe spitale covid şi noncovid. În realitate asta deja nu se mai întâmplă. Întrebaţi orice medic care lucrează într-un spital sută la sută covid şi vă va spune că majoritatea pacienţilor pe care îi primesc vin din alte spitale”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Coronavirus România. Județul Vrancea, singurul din țară rămas în scenariul verde, cu o rată de infectare sub 1,5
Coronavirus România. Județul Vrancea, singurul din țară rămas în scenariul verde, cu o rată de infectare sub 1,5

Vrancea a rămas singurul județ din România în scenariul verde, cu o rată de infectare sub 1,5 cazuri Covid-19 la mia de locuitori.

Coronavirus România. Jumătate dintre județele țării sunt în scenariul roșu, Sibiul a depășit rata de infectare 7
Coronavirus România. Jumătate dintre județele țării sunt în scenariul roșu, Sibiul a depășit rata de infectare 7

Până miercuri, 11 noiembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 324.094 de cazuri de persoane infectate cu Covid-19, din care 9.799 în ultimele 24 de ore. Jumătate dintre județe sunt în scenariul roșu, iar Sibiu a depășit rata de infectare 7.

Un medic de familie din Vaslui, decedat la trei zile după ce a fost depistat cu SARS-CoV-2
Un medic de familie din Vaslui, decedat la trei zile după ce a fost depistat cu SARS-CoV-2

Un medic de familie din comuna Vinderei a decedat la trei zile după ce a anunţat că s-a infectat cu noul coronavirus, acesta fiind cunoscut şi cu alte boli.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.