Doi copii născuți prematur și mama lor, din Odesa, vor fi internați la Spitalul Bârlad

gemeni
Getty

Doi copii născuţi prematur în Odessa, în urmă cu o lună şi jumătate, şi mama lor au ajuns, miercuri, în România, urmând să fie transportaţi la Spitalul „Dimitrie Castroian” din Huşi şi ulterior la Spitalul de Urgenţă „Elena Beldiman” din Bârlad.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, copiii, născuţi la 30 de săptămâni, au necesitat îngrijiri speciale imediat după naşterea prematură şi din cauza faptului că în Ucraina bebeluşii nu mai erau în siguranţă, medicii şi părinţii au căutat soluţii pentru a-i salva.

Au luat legătura cu autorităţile din domeniul situaţiilor excepţionale din Republica Moldova iar cu ajutorul primit de la Crucea Roşie, copiii au ajuns cu bine la punctul de trecere a frontierei Palanca. De acolo, micuţii şi mama acestora au fost preluaţi de o ambulanţă de terapie intensivă mobilă aparţinând SMURD Republica Moldova, aceştia traversând cu bine ţara vecină. În urmă cu foarte puţin timp, echipajul ambulanţei, mama şi copilaşii au intrat în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, urmând a fi duşi în Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal "Dimitrie Castroian" Huşi. De aici, copiii şi mama acestora vor fi preluaţi de ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă, care îi va transfera la Compartimentul de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal "Elena Beldiman" Bârlad", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Reprezentanţii ISU Vaslui au mai transmis că mama copiilor este încrezătoare că totul va fi bine, ea adresându-le mulţumiri tuturor celor implicaţi în acţiunea de salvare a celor doi bebeluşi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Război în Ucraina, ziua 28. Mariupol, transformat în ruine. Orașul-port, bombardat în proporție de 90% de ruși
Război în Ucraina, ziua 28. Mariupol, transformat în ruine. Orașul-port, bombardat în proporție de 90% de ruși

Războiul este necruțător în Mariupol, unde la fiecare 15-20 de minute se aruncă cu bombe. ȘtirileProTV.ro prezintă în format LIVE TEXT cele mai importante evenimente ale zilei, privind conflictul pornit de Rusia.

Tot mai mulți basarabeni se mută la noi în țară, speriați de războiul din Ucraina
Tot mai mulți basarabeni se mută la noi în țară, speriați de războiul din Ucraina

Teama că războiul ar putea depăși granițele Ucrainei i-a făcut pe vecinii moldoveni să își caute o plasă de siguranță.

Amenințată de Rusia, NATO își întărește puternic flancul estic. Peste 300.000 de militari ai Alianței sunt în alertă maximă
Amenințată de Rusia, NATO își întărește puternic flancul estic. Peste 300.000 de militari ai Alianței sunt în alertă maximă

Cu un război sângeros la granițele noastre, NATO își va întări în următoarele zile flancul estic. Vor fi înființate patru noi grupuri de luptă, inclusiv în România.  

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.