Un bărbat din Galați și-a omorât fratele cu 15 ani mai mare, apoi a plecat de acasă. Ce s-a întâmplat ulterior

×
Codul embed a fost copiat

O crimă între frați a șocat locuitorii unui sat din Galați. După o ceartă, cel mai mic dintre ei nu și-a mai putut stăpâni furia și l-a omorât pe fratele cu 15 ani mai mare. A plecat apoi în sat și după câteva ore a chemat ambulanța. Dar omul murise.

Incidentul s-a petrecut duminică seară. Fratele mai mic a sunat la ambulanță și a anunțat că bărbatul în vârstă de aproximativ 65 de ani se află în baie și pare să nu mai fie în viață.

La locul faptei au ajuns paramedicii care au constatat decesul, apoi au venit și polițiștii coordonați de un procuror.

Pe corpul bărbatului erau urme de violență, iar polițiștii au considerat din primul moment că principalul suspect ar fi fratele mai mic, în vârstă de aproximativ 50 de ani.

Vecinii spun că deznodământul tragic era previzibil pentru ei pentru că, de doi ani și jumătate, de când s-au mutat în comuna Frumușița, cei doi frați au avut numeroase dispute, agresiunile erau la ordinea zilei, în special fratele mai mic îl bătea pe cel mai mare, cel din urmă având probleme de sănătate, precum afecțiuni locomotorii.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În urmă cu aproximativ un an, fratele mai mare a fost internat în spital din cauza bătăii încasate de la cel care ar fi trebuit să-l îngrijească.

Principalul suspect a fost reținut de poliție, a fost condus la Galați, unde este audiat de procurori.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O pacientă de 22 de ani a fost violată la Urgențe, după care s-a sinucis. Tragedia a avut loc într-un spital din Italia
O pacientă de 22 de ani a fost violată la Urgențe, după care s-a sinucis. Tragedia a avut loc într-un spital din Italia

O tânără în vârstă de 22 de ani, internată într-un spital din apropiere de Milano, a fost victima unui abuz.  

ANIMAȚIE GRAFICĂ | Cum s-a produs accidentul șocant din Mureș, în care un TIR a strivit 5 oameni care stateau la o terasă
ANIMAȚIE GRAFICĂ | Cum s-a produs accidentul șocant din Mureș, în care un TIR a strivit 5 oameni care stateau la o terasă

Scene îngrozitoare în Mureș. Cinci oameni, care stăteau la o terasă, au fost loviți în plin, de un TIR, care acroșase o mașină. Patru dintre răniți sunt în stare gravă.

Verișorul Raisei a recunoscut crima după 15 ore de audieri. Rudele spun că a omorât-o pentru că fetița i-ar fi mâncat pâinea
Verișorul Raisei a recunoscut crima după 15 ore de audieri. Rudele spun că a omorât-o pentru că fetița i-ar fi mâncat pâinea

Verișorul Raisei, bănuit că i-a luat viața copilei din Dolj, a fost reținut noaptea trecută pentru 24 de ore, pentru omor calificat. Adolescentul a recunoscut faptele după 15 ore de audieri.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.