Ce s-ar întâmpla dacă o rachetă ar cădea accidental pe teritoriul României. Explicațiile ministrului Apărării

Vasile Dincu
Agerpres

Bombardamentele din Ucraina s-au apropiat marți la doar 20 de kilometri de România. Rachetele rușilor au lovit o unitate militară aflată în apropiere de localitatea Izmail.

Ministrul Apărării Vasile Dîncu a explicat ce s-ar întâmpla dacă o rachetă ar cădea accidental pe teritoriul României.

„În asemenea situații există mai multe modalități de decizie și mai multe instanțe de decizie. Un război nu se pornește dintr-o greșeală. Evident, sunt proceduri NATO, așa cum și rușii au proceduri care, sigur, până la urmă țin de filosofia războiului, prin care se verifică temeiul acestui accident, cauzele și condițiile”, a declarat Vasile Dîncu la Digi24.

Ministrul Apărării a dat exemplul avionului de luptă ucrainean, care a intrat în spațiul aerian al României săptămâna trecută și a fost escortat de for'ele aeriene pe aerodromul din Bacău.

„Am primit o scrisoare din partea ministrului Reznikov (ministrul apărării din Ucraina - n.r.) în care și-a cerut scuze pentru că avionul lui a ajuns aici, deci a confirmat foarte repede că este o greșeală și să n-o interpretăm ca un act ostil la adresa României. (...) Deci, un accident nu poate declanșa un război mondial, cum ar fi un război între NATO și Rusia. Sunt și alte instanțe care hotărăsc asta, deci din acest punct de vedere, nu trebuie să ne temem. Un război nu poate porni din greșeală”, a adăugat Dîncu.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Rachetele rusești au lovit, marți, o unitate militară din zona Loshchynivka, la doar 20 de kilometri de România.

„În ceea ce privește atacul cu rachetă de lângă Izmail nu sunt prea multe informații”, a transmis șeful Consiliului Public din cadrul Administrației Regionale de Stat Odesa.

„Ministerul Apărării nu ne permite să comentăm ce se întâmplă, nici efectele acestui atac”, a declarat primarul din Izmail.

Unitatea militară lovită de rachetele rusesti, lângă granița cu România, era dotată cu o stație radar din sistemul de apărare aeriană. Agenția ucrainenă de știri Unian - care îl citează pe Șeful Consiliului Public din cadrul Administrației Regionale de Stat Odessa - a informat că o persoană a fost ucisă și alta a fost rănită în atac.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
ASF anunță că ordonanţa care blochează site-urile entităţilor neautorizate să opereze pe teritoriul României, în fază finală
ASF anunță că ordonanţa care blochează site-urile entităţilor neautorizate să opereze pe teritoriul României, în fază finală

Ordonanţa care blochează site-urile entităţilor neautorizate să opereze pe teritoriul României se află în fază finală, având majoritatea avizelor, a afirmat, joi, ASF.

Cutremur în România, raportat joi. Ce magnitudine a avut și unde a fost resimțit
Cutremur în România, raportat joi. Ce magnitudine a avut și unde a fost resimțit

Un cutremur slab a fost raportat joi dimineață, în România, în zona seismică Vrancea.

 

Caz șocant. Un elev din Iași ar fi fost lovit până la leșin de un angajat al școlii, într-o pauză dintre ore
Caz șocant. Un elev din Iași ar fi fost lovit până la leșin de un angajat al școlii, într-o pauză dintre ore

Caz șocant într-o școală din Iași. Inspectoratul Școlar Județean face verificări, după ce mama unui elev de 12 ani acuză că fiul ei ar fi fost lovit, până la leșin, de către un angajat al unității de învățământ.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.