Caravana „Românii au Talent” a ajuns la Iași. Rareș Prisacariu, câștigătorul sezonului 13: „Un vis devenit realitate”

×
Codul embed a fost copiat

Caravana „Românii Au Talent” a ajuns la Iași, unde încep preselecțiile pentru sezonul 14 al show-ului.

 Elena Bejinaru, reporter ProTV: Mă aflu în Hotelul Unirea din Iași și, în jurul meu, începe să se strângă tot mai multă lume. Chiar dacă dimineața abia a început, emoțiile sunt tot mai puternice deoarece încep să apară concurenții care vor să ajungă în fața echipei de casting, pentru cel de-al 14-lea sezon al show-ului „Românii au Talent”. Fiecare dintre cei care au venit aici își dorește să pășească în curând în fața juraților sau chiar să pună mâna pe marele premiu din acest an. Până atunci, mai este cale lungă, și eu îl am alături pe Rareș Prisacariu, câștigătorul sezonului 13 magic. El a reușit să câștige atenția tuturor celor din casă prin modul în care a recitat versuri și a transmis o emoție greu de tradus în cuvinte. Ești câștigătorul sezonului 13. Ce a însemnat pentru tine această experiență?

Rareș Prisacariu, câștigător Românii au talent, sezonul 13: Nici acum, la aproape opt ani ai mei, nu realizez ce extraordinar a fost la „Românii au Talent”.Pentru mine, faptul că am participat este un mare câștig, iar premiul cel mare pe care l-am primit este un vis devenit realitate”.

Elena Bejinaru: Cum s-a schimbat viața ta după ce ai câștigat?

Rareș Prisacariu, câștigător Românii au talent, sezonul 13: „După ce am câștigat marele premiu, oamenii au început să mă recunoască și eram fascinat că, pe oriunde mergeam, eram felicitat și apreciat pentru ceea ce am făcut. Unii dintre ei îmi scriau foarte frumos pe pagina de Facebook, îmi dădeau aprecieri și mă invitau la diverse evenimente. Chiar îmi place”.

Citește și
Tereza Tranakas
Interviu cu Tereza Tranakas, fondatoare şi CEO Oxygen. Care este cea mai frecventă greșeală de comunicare a companiilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Elena Bejinaru: Ce le spui celor care încă stau pe gânduri dacă să vină la preselecții?

Rareș Prisacariu, câștigător Românii au talent, sezonul 13: „Cel mai important lucru e să ai încredere în tine, să urci cu curaj pe scenă și să dai tot ce ai mai bun din tine. Acel moment va fi unul unic, iar emoțiile pe care le ai trebuie să te ajute să ajungi la inimile oamenilor. Eu am avut încredere în mine și foarte multe emoții, dar am reușit”.

Echipa de preselecții va merge mai departe, iar săptămâna viitoare va ajunge la Cluj.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Marcel Ciolacu: Păi nu îţi e ruşine să mai stai cu mâna întinsă de la mine, statul român, să îţi dau şi voucher de vacanţă?
Marcel Ciolacu: Păi nu îţi e ruşine să mai stai cu mâna întinsă de la mine, statul român, să îţi dau şi voucher de vacanţă?

Premierul Marcel Ciolacu a declarat într-o emisiune televizată, joi seara, că el este ”fraierul de serviciu”, care își asumă faptul că trebuie făcută o reformă în sistemul bugetar.

Interviu cu Tereza Tranakas, fondatoare şi CEO Oxygen. Care este cea mai frecventă greșeală de comunicare a companiilor
Interviu cu Tereza Tranakas, fondatoare şi CEO Oxygen. Care este cea mai frecventă greșeală de comunicare a companiilor

Tereza Tranakas, fondatoare şi CEO Oxygen, a fost invitată la ”Biz Power”, o emisiune realizată de Marta Ușurelu și difuzată exclusiv online pe www.stirileprotv.ro.

VIDEO. Primarul Aradului, Călin Bibarț, surprins de cutremurul de 5,2 chiar în timpul unei emisiuni. Momentul a fost filmat
VIDEO. Primarul Aradului, Călin Bibarț, surprins de cutremurul de 5,2 chiar în timpul unei emisiuni. Momentul a fost filmat

Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, a fost surprins de cutremurul de marți într-o emisiune transmisă în direct la un post de radio din Arad, care își are sediul la etajul 7.  

Corneliu Bodea, CEO al grupului Adrem: ”Antreprenorii își iau energia din pasiunea pentru businessul lor”
Corneliu Bodea, CEO al grupului Adrem: ”Antreprenorii își iau energia din pasiunea pentru businessul lor”

Corneliu Bodea, CEO al grupului Adrem, un business de servicii şi soluţii pentru sectorul energetic şi industrial, a fost invitat la ”Biz Power”, o emisiune realizată de Marta Ușurelu și difuzată exclusiv online pe www.stirileprotv.ro.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.