Când începe să circule trenul Gara de Nord - Aeroportul Otopeni. E prima cale ferată nouă din ultimii 36 de ani

×
Codul embed a fost copiat

Președintele, premierul și ministrul Transporturilor au participat luni la teste, pe ruta care leagă Gara de Nord de aeroportul Henri Coandă.

Linia este prima construcție feroviară din țara noastră de după Revoluție. Ca să poată lua cu adevărat trenul de la aeroport, pasagerii mai trebuie să aștepte până în decembrie.

Sunt aproape 20 de kilometri între Gara de Nord și aeroportul Henri Coandă, însă doar trei au fost construiți de la zero plus un pasaj de aproape un kilometru, care trece peste DN1. Este prima lucrare de acest tip din ultimii 30 de ani, însă pe noua linie va circula un tren neelectrificat, adică un automotor cunoscut sub numele de Săgeata.

Trenul care va circulă pe ruta Gara de Nord - aeroportul Otopeni e vechi de 15 ani, dar este cel mai nou din țara noastră. Avem patru stații de mers cu el și n-ar trebui să facem mai mult de 20 de minute.

Toate aceste lucruri se vor întâmpla însă abia din decembrie. Până atunci, doar oficialii au avut ocazia de a testa noua rută.

Citește și
tren, CFR - 7
Bărbat călcat de tren în Ploiești. Ce făcea bătrânul de 60 de ani pe calea ferată
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Klaus Iohannis, președintele României: „Am participat astăzi la un test pe singura linie nouă de cale ferată, construită, atenție, nu din `89 încoace, din `84 încoace."

Ludovic Orban, premierul României: „Ideea acestui transport s-a născut în mandatul meu de ministru al Transporturilor. Sigur că și pentru acest proiect ar trebui să treacă 12 ani.”

Lucian Bode, ministrul Transporturilor: „Avem ca obiectiv începând cu 12 dececembrie, odată cu noul mers al trenurilor, călătorii să poată merge pe cei 19 km în 17 minute.”

Constructorii spun că mai au de făcut doar rețeaua de semnalizare și cea de automatizare. Lucrările la tronsonul care leagă Gara de Nord de aeroport au durat aproape un an de zile, iar construcția a costat 398 de milioane de lei. În planurile inițiale însă, ar fi trebuit să existe și un metrou care să ducă turiștii la Otopeni. Și totul trebuia să funcționeze până la începutul Campionatului European, adică în iunie. Noroc că s-a amânat.

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
FOTO. Președintele și premierul României au testat trenul de la Gara de Nord la Otopeni
FOTO. Președintele și premierul României au testat trenul de la Gara de Nord la Otopeni

Preşedintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban au participat, luni, la deplasarea test cu trenul pe conexiunea feroviară Gara de Nord - Aeroport 'Henri Coandă'.

Bărbat călcat de tren în Ploiești. Ce făcea bătrânul de 60 de ani pe calea ferată
Bărbat călcat de tren în Ploiești. Ce făcea bătrânul de 60 de ani pe calea ferată

Un bărbat cu vârsta de aproximativ 60 de ani a fost accidentat de tren şi a decedat în cursul nopţii trecute, în zona staţiei de cale ferată Ploieşti Sud, au informat, vineri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova.

Un tren de persoane a acroșat un container căzut de pe un camion, în județul Cluj. Ce a urmat
Un tren de persoane a acroșat un container căzut de pe un camion, în județul Cluj. Ce a urmat

Incident feroviar în județul Cluj.

Primul tren de test a ajuns la Aeroportul Otopeni. Nu a fost al CFR Călători
Primul tren de test a ajuns la Aeroportul Otopeni. Nu a fost al CFR Călători

Primul tren de test a ajuns duminică la Aeroportul Otopeni și a făcut mai multe curse pentru a proba noua cale ferată. Trenul nu a fost al CFR Călători, ci al unei firme private, pentru că operatorul de stat nu a răspuns solicitării constructorului.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.