Aproape 200 de tamponări în primele ore de la începerea ninsorii, în București. O șoferiță s-a răsturnat cu mașina

×
Codul embed a fost copiat

Odată ce a început să ningă, pe șoselele din București s-a format polei, care i-a pus în încurcătură pe șoferi. Drept dovadă, în doar câteva ore, au avut loc aproape două sute de tamponări, după cum au anunțat polițiștii.

Probleme au fost și la aeroport. Oamenii aflați într-un avion cu destinația Otopeni au fost nevoiți să stea trei ore în aeronavă.

Poleiul format pe asfalt i-a făcut probleme unei șoferițe care circula cu mașina pe o stradă din Sectorul 4 al Capitalei. Autoturismul a ajuns cu roțile în sus, dar, din fericire, femeia a scăpat teafără.

De condițiile de pe șosele s-au plâns mulți dintre cei nevoiți să pornească luni seară la drum prin București.

Șofer: „Alunecă foarte rău pe jos, aveți grijă cum conduceți, eu am fost prudent”.

Citește și
iarna
Iarna lovește cu putere, Moldova este cea mai afectată. Un tânăr a scăpat ca prin minune după ce a derapat pe zăpadă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Șofer: „Mai ales pe străduțe, a fost gheață, gheață”.

Spre dimineață, când și ninsoarea s-a potolit, situația s-a îmbunătățit.

Șofer: „Au fost ceva mai devreme că a fost un pic de zăpadă, dar acum cred că se poate circula”.

Pe șosele au fost scoase peste 200 de utilaje și mai bine de 500 de operatori care au împrăștiat sare și nisip.

Și la aeroport au fost probleme. Un avion de pasageri care trebuia să ajungă pe Aeroportul Otopeni, unde pista era acoperită de zăpadă, a fost redirecționat spre aeroportul Băneasa. Acolo, membrii echipajului au decis ca pasagerii să rămână în aeronavă. După aproape trei ore de așteptare, avionul a decolat de pe aeroportul Băneasa ca să aterizeze trei kilometri mai spre nord, pe aeroportul Otopeni.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Viscolul a provocat haos în România. Șosele închise, cursuri suspendate și localități rămase fără electricitate
Viscolul a provocat haos în România. Șosele închise, cursuri suspendate și localități rămase fără electricitate

Este iarnă grea în estul și sud-estul țării. Zăpada groasă depusă pe carosabil și vizibilitatea scăzută au îngreunat circulația, în special în Moldova.  

Iarna lovește cu putere, Moldova este cea mai afectată. Un tânăr a scăpat ca prin minune după ce a derapat pe zăpadă
Iarna lovește cu putere, Moldova este cea mai afectată. Un tânăr a scăpat ca prin minune după ce a derapat pe zăpadă

Avertizarea cod galben de ninsori, viscol, polei și vânt care afectează estul țării până marți dimineață a creat un tablou de iarnă grea mai ales în Moldova. Zăpada cade fără întrerupere, viscolește, iar pe drumuri se circulă cu dificultate.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.