Accident între o ambulanță și un taxi, în Târgoviște. Cei doi șoferi au variante diferite

×
Codul embed a fost copiat

Accident între o ambulanţă şi un taximetru, la Târgovişte.

Ambulanţierul povesteşte că se îndrepta către unitatea de primiri urgenţe, cu un pacient suferind, iar într-o depășire taximetrul din fața sa a virat la stânga, fără să semnalizeze şi fără să se asigure.

Taximetristul spune însă că a respectat legea, dar că ambulanţa ar fi venit cu viteză și fără să aibă semnalele acustice în funcţiune. Din acest motiv nu a observat-o.

În urma impactului violent, taximetrul a fost proiectat într-o maşină parcată.

Accidentul s-a petrecut în fața cimitirului Suseni, din Târgoviște, în timp ce echipajul de la Ambulanţă se grăbea să ducă un pensionar la spital.

Citește și
tren
Accident între un tren și o mașină, în Prahova. Șoferul nu a oprit la trecere
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Gabriel Păun, asistent ambulanţa avariată: Eram în spate cu pacientul, i-am acordat îngrijirile care se cuveneau pe timpul transportului.

Reporter: Era o urgenţă?

Asistent: Da.

Reporter: Ce prezenta pacientul?

Asistent: Este o colică renală acutizată, cu dureri, cu vărsături.

Şoferul ambulanţei spune că avea atât sirena, cât şi luminile în funcţiune, aşa cum prevede legea, şi nu înţelege de ce taximetristul a intrat pe banda din stânga, deşi ambulanţa intrase deja în depăşire.

Ionut Bădicioiu, şofer ambulanţă: „Eram în misiune, l-am depăşit în intersecţia care se vede în spatele meu. El, posibil nu a fost atent, că era cu căştile în urechi, l-am depăşit şi el voia să facă stânga, nu avea semnal, nimic. A intrat în lateralul ambulanţei. Eram trecut de el și decât s-a auzit o bușitură pe lateral dintr-o dată”.

Taximetristul, de 64 de ani, era singur în autoturism. El are altă variantă.

Gheorghe Păunescu, taximetrist: „Am semnalizat, eram pe margine, pe centru, oprit şi semnalizat. Când să virez în stânga n-am văzut salvare, nimic, nu a avut semnalele, decât acum, lumina”.

În urma izbiturii puternice, taximetrul a lovit o a treia maşină, parcată.

Gabriel David, proprietarul maşinii parcate: Eram la cimitir, am aprins nişte lumânări şi când am ieşit am găsit maşina... Nu știu, cred că nu a auzit sirena la salvare”.

Pacientul care se afla în ambulanţă a fost preluat de un alt echipaj şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe. Între timp, la faţa locului, şoferul taximetrului a primit îngrijiri medicale, dar a refuzat să fie dus la spital. Poliţiştii urmează să stabilească exact cine se face vinovat de producerea accidentului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Accident mortal pe Autostrada A3. O mașină s-a răsturnat după ce a lovit un TIR
Accident mortal pe Autostrada A3. O mașină s-a răsturnat după ce a lovit un TIR

O femeie a murit şi alte două persoane sunt rănite în urma accidentului rutier care a avut loc, duminică, la intrarea pe A3, în zona Nădăşel.

Accident între un tren și o mașină, în Prahova. Șoferul nu a oprit la trecere
Accident între un tren și o mașină, în Prahova. Șoferul nu a oprit la trecere

Un tren în care se aflau aproximativ o sută de călători a acroşat un autoturism în care circulau cinci persoane, accidentul având loc la o trecere la nivel cu calea ferată în judeţul Prahova.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.