Romania "va schimba regulile" pe piata gazelor naturale. Vaporul de 1 miliard de dolari care ne-a adus independenta de rusi

cover gaze exploatare Marea Neagra

In urmatorii ani, gazele romanesti ar putea sa le inlocuiasca pe cele rusesti. O spun analistii uneia dintre cele mai respectate companii de consultanta din lume, care isi pot sustine afirmatia si cu cifre.

Atunci cand ExxonMobil a descoperit zacamantul de gaze Domino in adancul Marii Negre, a fost primul semn al unei schimbari majore pe piata regionala a gazelor”. Astfel incepe analiza realizata de Cristopher Meredith, Senior Research Analyst la Wood Mackenzie, una dintre cele mai respectate companii de consultanta in sectorul minier si energetic.

Gazul romanesc, salvarea bulgarilor
Potrivit analistului britanic, daca zacamintele din Marea Neagra ar fi exploatate, ele ar acoperi nu doar necesarul de gaze al Romaniei, facandu-ne independenti de importuri, ci ar putea fi exportate si in tarile vecine, “schimband regulile jocului”. Este vorba despre Ungaria, Serbia si Bulgaria. Aceasta din urma este complet dependenta la ora actuala de gazele rusesti care vin prin Ucraina iar Gazprom a anuntat ca in urmatorii ani va renunta complet la folosirea gazoductelor ce tranziteaza aceasta tara.

Citeste si: Rusia a anuntat noua politica a GAZELOR pentru Europa. O tara UE este victima sigura daca se opresc livrarile prin Ucraina

Gazele din platforma romaneasca a Marii Negre mai au insa un avantaj, afara de acela ca vor reduce dependenta de Rusia a statelor din regiune: pretul. Christopher Meredith sustine ca pretul va fi “mai competititiv” decat cel al gazelor din Rusia sau Azerbaidjan si ca ar putea scadea si mai mult daca se vor descoperi noi zacaminte. Ceea ce, potrivit analistului, este foarte plauzibil, dovada faptul ca ExxonMobil continua sa investeasca masiv in explorarea platformei romanesti., in ciuda sacderii pretului petrolului, ceea ce inseamna ca a identificat aici “un mare potential”.

Citește și
gaze
Rusia si Ungaria pregatesc "alianta gazelor ieftine". Romania risca sa fie inconjurata de tari prietene cu Moscova
VIDEO. „Am și eu interlopii mei aici!” Cum i s-a dus vestea olteanului Claudiu Pasăre că „visează miliarde”

Vaporul de un miliard de dolari
Mai concret, despre ce este vorba? In 2008, ExxonMobil semna o intelegere cu Petrom (in prezent OMV Petrom) pentru explorarea potentialului de hidrocarburi a zonei de mare adanca din perimetrul Neptun de pe platforma continentala romaneasca a Marii Negre. Explorarea propriu-zisa a inceput in vara anului urmator si a dus in final la descoperirea unui zacamant urias de gaze naturale, botezat Domino, la 170 de kilometri de tarm si o adancime de aproximativ 1.000 de metri.

Pentru a realiza sondajul care a adus aceasta descoperire, cele două companii petroliere au adus un in apele noastre un vas gigantic, valorand un miliard de dolari. Construit in Coreea de Sud, Deepwater Champion poate fora pana la 3.000 de metri si fiecare zi de operare a navei costa peste 700.000 de dolari. "Tehnologia de la bord este ca in Star Trek", glumea in 2012 presedintele Traian Basescu, care a vizitat nava.

Domino, Pelican si Delfin
Domino a fost evaluat initial la cel putin 42 miliarde metri cubi, adica de peste 3 ori consumul anual al Romaniei. Aceasta este insa cea mai pesimista evaluare, zacamantul putand ajunge si la 84 de miliarde metri cubi. Forajul propriu-zis a inceput in iulie anul trecut. Daca s-a extrage anual 6,5 miliarde mc, asa cum estimeaza OMV Petrom si Exxon, incepand din 2020 si pana in 2030 Romania va fi nu doar independenta energetic, ci va si exporta gaze naturale in alte state.

Domino-1 ar trebui sa ne ajunga pana prin 2030, dupa care vom reveni la situatia dinainte. Sau nu: fiindca tot in perimetrul Neptun, o alta sonda a mai descoperit recent inca o acumulare de gaze importanta. Pelican South-1 este evaluata la cel putin 20 de miliarde de metri cubi si se afla la 155 de metri de tarm. In fine, in aceeasi zona ExxonMobil ar fi inceput forarea si pentru o a treia sonda, Dolphin, afirma analistii de la WoodMackenzie, citand surse din piata.

In aceste conditii, nu mai e atat de uluitor ca presedinte Ucrainei si conducerea companiei nationale de gaze se gandesc sa apeleze la gazele romanesti, dupa cum afirma un expert de la Kiev, care-i avertiza recent pe liderii tarii sale ca "vom ajunge sa ne inchinam la Bucuresti". Iar vestea si mai buna pentru romani e acea ca, cel putin pe hartie, pretul gazelor ar trebui sa scada odata cu inceperea exploatarii zacamintelor din Marea Neagra.

Articol recomandat de sport.ro
Ce pensie are Rică Răducanu. Fostul portar împlinește azi 78 de ani
Ce pensie are Rică Răducanu. Fostul portar împlinește azi 78 de ani
Citește și...
Miscarea periculoasa a Europei. Cum vrea UE sa scape de dependenta de gazele rusesti. Solutia implica Iranul
Miscarea periculoasa a Europei. Cum vrea UE sa scape de dependenta de gazele rusesti. Solutia implica Iranul

Intoarcere la 180 de grade. Cum vrea Europa sa scape de dependenta de gazele rusesti. Se implica inclusiv Iranul

Rusia si Ungaria pregatesc
Rusia si Ungaria pregatesc "alianta gazelor ieftine". Romania risca sa fie inconjurata de tari prietene cu Moscova

Ambasadorul rus in Ungaria a confirmat ca Moscova si Budapesta se pregatesc sa formeze o axa a gazelor ieftine care ar putea slabi unitatea UE si crea un nou bloc rusesc in estul Europei

Decizie fara precedent in ultimul sfert de secol: am inceput sa exportam gaze. La ce pret isi vinde Romania zacamintele
Decizie fara precedent in ultimul sfert de secol: am inceput sa exportam gaze. La ce pret isi vinde Romania zacamintele

Gazoductul, cu o lungime de 43 de kilometri, a fost inaugurat in luna august.

Recomandări
Cum explică Nicolae Ciucă legea care dezincriminează evaziunea fiscală sub un milion de euro dacă prejudiciul este plătit
Cum explică Nicolae Ciucă legea care dezincriminează evaziunea fiscală sub un milion de euro dacă prejudiciul este plătit

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă, unul dintre iniţiatorii legii care dezincriminează evaziunea fiscală sub un milion de euro dacă prejudiciul este plătit, a explicat care au fost motivele pentru care a promovat această lege controversată.

 

Mită electorală într-o comună din județul Olt. Polițiștii s-a autosesizat după ce au văzut filmarea pe internet
Mită electorală într-o comună din județul Olt. Polițiștii s-a autosesizat după ce au văzut filmarea pe internet

Poliţiştii din județul Olt s-au sesizat din oficiu şi au deschis un dosar penal în care efectuează cercetări pentru infracţiunea de coruperea alegătorilor, după ce au fost postate online imagini cu persoane care împărțeau pachete unor locuitori.

 

Rusia a declanșat o ofensivă de proporții în Ucraina. Armata lui Putin încearcă să creeze o zonă-tampon
Rusia a declanșat o ofensivă de proporții în Ucraina. Armata lui Putin încearcă să creeze o zonă-tampon

Forţele ruseşti au lansat vineri dimineaţa devreme un atac terestru cu blindate asupra regiunii ucrainene Harkov din nord-estul ţării, avansând un kilometru în apropierea oraşului de frontieră Vovceansk, într-un efort de a crea o zonă-tampon.