Tânăr înjunghiat mortal în fața unui bar, în Neamț. Criminalul a sunat la 112

Tânăr înjunghiat mortal în fața unui bar, în Neamț
Pro TV

Un bărbat în vârstă de 35 ani, din localitatea Piatra Şoimului, județul Neamț, a fost înjunghiat mortal, luni seara, de un consătean de 32 ani.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul Dimitrie Mocanu, a declarat că, după ce a săvârşit fapta, suspectul a sunat la 112 şi a anunţat ce a făcut.

La faţa locului a venit un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care a resuscitat victima, dar în final a fost declarată decedată.

Din primele cercetări se pare că între victimă şi autor a izbucnit un conflict în interiorul unui bar, care s-a mutat apoi în afara localului.

Suspectul a scos un cuţit şi şi-a înjunghiat de mai multe ori victima.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Presupusul autor a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat, marţi, instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă pentru omor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cauza prăbușirii elicopterului în care se afla Kobe Bryant. De ce s-a rotit 15 minute înainte de tragedie
Cauza prăbușirii elicopterului în care se afla Kobe Bryant. De ce s-a rotit 15 minute înainte de tragedie

Elicopterul în care se afla fostul baschetbalist Kobe Bryant şi fiica lui de 13 ani, Gianna, s-a rotit 15 minute deasupra oraşului Burbank, din zona metropolitană a Los Angeles, înainte de prăbuşire, informează dailymail.co.uk

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.