Mărturia şocantă a unei bătrâne care şi-a împuşcat mortal fiul. "Nu am simţit nimic"

×
Codul embed a fost copiat

Noi amănunte ies la iveală legate de crima care a şocat statul Arizona vara trecută. Poliţiştii americani au dat publicităţii un filmuleţ cu bătrâna de 92 de ani, care şi-a ucis fiul pentru că voia să o interneze într-un azil.

Pe 2 iulie 2018, Anna Mae Blessing a fost arestată pentru că i-a curmat viaţa fiului său, în vârstă de 72 de ani. Oribila faptă s-a petrecut în casa în care bătrâna locuia împreună cu fiul şi concubina lui. Speriată, aceasta din urmă a alertat poliţia cât de repede a putut.

Imaginile din timpul interogatoriului au fost abia acum făcute publice.

"Am scos pistolul şi am vut să o împuşc şi pe ea”, spune bătrâna. Numai că, cea care îi putea fi noră, a reuşit să o dezarmeze. Bătrâna mai avea însă un pistol în buzunarul halatului, dar nu a mai apucat să îl folosească.

"M-am dus în dormitor, m-am aşezat în fotoliu şi am aşteptat sosirea poliţiştilor”, povesteşte ea. Au urmat ore bune de interogatoriu, timp în care bătrâna a mărturisit tot.

Citește și
Viol la Vaslui
Tânără de 19 ani, violată și ucisă de un cioban. Cadavrul a fost găsit în pădure
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Anna Mae Blessing: Fiul meu venea înspre mine, aşa că am tras cu pistolul. M-am aplecat să îi iau pulsul, dar nu l-am simţit. Ştiam că l-am omorât. Nu am vrut să merg la azil, iar el mi-a promis că nu voi fi nevoită să fac asta.
Detectiv: Când ai văzut că nu mai are puls, ce ai simţit?
Anna Mae Blessing: Nu cred că am simţit mare lucru.

Înainte să iasă din încăpere, a mai făcut o declaraţie şocantă. „Ce aş putea să fac pentru societate? Mi-am ucis propriul copil".

Femeia urma să apară în faţa unui judecător pentru a-şi primi sentinţa, dar între timp a decedat.

Noi amănunte ies la iveală legate de crima care a şocat statul Arizona vara trecută. Poliţiştii americani au dat publicităţii un filmuleţ cu bătrâna de 92 de ani, care şi-a ucis fiul pentru că voia să o interneze într-un azil..

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Crimă filmată în Galați. Tatăl a 2 copii a fost zdrobit cu bâtele şi înjunghiat în inimă
Crimă filmată în Galați. Tatăl a 2 copii a fost zdrobit cu bâtele şi înjunghiat în inimă

Crimă filmată în Galați. Tatăl a 2 copii a fost zdrobit cu bâtele şi înjunghiat în inimă

Tânără de 19 ani, violată și ucisă de un cioban. Cadavrul a fost găsit în pădure
Tânără de 19 ani, violată și ucisă de un cioban. Cadavrul a fost găsit în pădure

O fată de 19 ani a fost găsită moartă într-o pădure din zona localităţii Râfov, dezbrăcată de la brâu în jos, iar poliţiştii au stabilit că a fost violată şi apoi ucisă de un cioban de 23 de ani, informează, duminică, IPJ Prahova.

Și-a ucis prietenul cu o sabie, apoi a mers la cumpărături. Cum plănuia să-și ascundă fapta
Și-a ucis prietenul cu o sabie, apoi a mers la cumpărături. Cum plănuia să-și ascundă fapta

Un bărbat din Statele Unite a fost surprins de o cameră de supraveghere în timp ce cumpără un mop și o lopată. Imaginile au fost filmate la scurt timp după ce individul și-a ucis cu brutalitate prietenul cu o sabie ninja.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.